Turcia a acordat Egiptului un credit de 2 miliarde de dolari, potrivit ministrului egiptean de finanţe, Mumtaz al-Saeed, aflat în vizită la Istanbul. Această știre mai calmează temerile legate de noi revolte în zonă, de data aceasta din cauza situației economice precare a populației. Sursa: Reuters
Mumtaz al-Saeed a afirmat pentru Reuters că nu poate încă anunţa dacă finanţarea din partea Turciei include un sprijin bugetar direct. ”Am căzut de acord asupra unei finanţări de 2 miliarde de dolari, dar detaliile modului în care va fi structurat acest împrumut încă nu au fost stabilite”, a declarat oficialul egiptean.
Ambasada Turciei la Cairo a anunţat că pachetul de finanţare de 2 miliarde de dolari este menit să întărească rezervele valutare ale Egiptului şi să sprijine investiţiile în infrastructură. Jumătate din sumă va fi sub forma unor împrumuturi bilaterale.
S-au mai anunțat și alte ajutoare
Aflat într-o criză gravă de lichidități, Egiptul încearcă să obțină de la Fondul Monetar Internațional un împrumut de 4,8 miliarde de dolari, pentru care negociază în aceste zile. După turbulențele care au avut loc în această țară, puțini investitori mai sunt interesați să o împrumute, mai ales că nemulțumirea populației nu pare să se fi domolit nici măcar după alegerile prezidențiale din acest an.
Egiptul a mai primit și din alte părți promisiuni de ajutor. Qatar-ul a anunțat că va acorda un împrumut de 2 miliarde de dolari pentru sprijinirea bugetului și că va face investiții de 18 miliarde de dolari în turism și industrie. De asemenea, Comisia Europeană este dispusă să acorde un ajutor financiar de 500 de milioane de euro, însă doar în momentul în care acordul cu FMI va fi semnat.