Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Germanii nu privesc cu ochi buni viitorul euro

Publicat in Capital, luni 17 septembrie 2012 ·

Germanii sunt sceptici cu privire la soarta euro. Spre deosebire de francezi, nemţii consideră în mare majoritate că situaţia lor personală ar fi mai bună fără moneda unică euro, relevă un sondaj făcut public luni, citat de AFP.

65% dintre germani sunt de părere că le-ar fi mai bine dacă Germania ar avea în continuare Deutsche Mark, în loc să fi adoptat euro, arată un sondaj realizat pentru fundaţia germană Bertelsmann,. În schimb, doar 36% dintre francezi au estimat că situaţia lor personală ar fi mai bună dacă ar folosi şi acum tot francul.

Tot o majoritate dintre germani - 49% - au declarat că le-ar merge mai bine dacă nu ar exista Uniunea Europeană. Francezii sunt mai puţin numeroşi şi în acest caz - 34%. Polonezii, care au participat şi ei la acest sondaj, au afirmat doar în proporţie de 28% că le-ar fi mai bine fără UE.

În ce priveşte şansele de pe piaţa muncii, 37% dintre germanii intervievaţi au apreciat că ar fi mai mari dacă nu ar exista UE, părere împărtăşită de 35% dintre francezii şi de 24% dintre polonezii participanţi la sondaj.

Cu toate acestea, 69% dintre germani consideră că Uniunea Europeană reprezintă un model pentru restul lumii, această proporţie fiind mai mică în cazul francezilor (56%) şi al polonezilor (59%)

Studiul realizat pentru Fundaţia Bertelsmann a fost efectuat prin telefon pe un eşantion reprezentativ de 1001 persoane în Germania, 1004 în Franţa şi 1000 în Polonia, între 3 şi 8 iulie.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 4 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Şeful biroului Interpol Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat pentru 30 de zile în cazul de corupţie legat de ştergerea notificărilor roşii din baza Interpol

News.ro acum 2 ore
Şeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Valentin Ţentiu, suspect în dosarul privind manipularea notificărilor de alertă roşie şi a altor date Interpol, va sta în arest preventiv pentru 30 de zile, au decis joi magistraţii Judecătoriei Chişină

Momente cumplite pentru o familie din Bihor: Două fetițe au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Una este în stare foarte gravă

Ziare.com acum 4 ore
Două fetiţe, în vârstă de 5 şi 7 ani, dintr-o localitate din județul Bihor, au fost rănite joi, 6 iunie, după ce au căzut din podul casei, prin tavanul de rigips. Fata de 7 ani, inconştientă, a fost preluată de elicopterul SMURD, iar cea de 5 ani de

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum o ora
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

Guvernul a aprobat majorarea la 300 de lei a sumei netaxabile din salariul minim brut, care va crește la 3.700 de lei de la 1 iulie / Punctul de amendă nu a fost încă înghețat

HotNews acum 6 ore
Guvernul a adoptat joi atât creșterea salariului minim brut de la 3.300 de lei la 3.700 de lei de la 1 iulie, cât și majorarea sumei netaxabile din salariul minim de la 200 de lei în prezent, la 300 de lei, a anunțat Mihai Constantin, purtătorul de

CNAIR Se redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan

Ziua Constanta acum 4 ore
Vineri, 07.06.2024, începând cu ora 07:00, se va redeschide circulaţia rutieră pe Transfăgărăşan (DN 7C), inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu) şi Piscul Negru (judeţul Argeş), pe sectorul cuprins între km 130+800 - km 104+00

Declaraţie comună ce susţine un acord de încetare a focului în conflictul Israel - Hamas semnată de mai mulți lideri, printre care și președintele României

Ziua Constanta acum 2 ore
Liderii din România, Statele Unite, Argentina, Austria, Brazilia, Bulgaria, Canada, Columbia, Danemarca, Franța, Germania, Polonia, Portugalia, Serbia, Spania, Thailanda și Regatul Unit au făcut apel la Hamas să înceteze focul și să elibereze ostati

Cristian Popescu Piedone nu se retrage din cursa electorală pentru Primăria Capitalei

Mediafax acum 5 ore
„Îmi pare rău pentru familia mea, pentru copiii şi nepoţii mei care au fost hărţuiţi, batjocoriţi, îmi pare rău pentru Nicuşor Dan şi Gabriela Firea, cei care şi-au făcut calcule politice privind retragerea mea. Îmi pare rău pentru toate ofertele de

Mihai Constantin: Bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei

News.ro acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că bugetul schemei de ajutor de stat IMM Plus a fost suplimentat cu aproape 2,5 miliarde de lei, ajungând astfel la aproape 15 miliarde de lei. Potrivit acestuia, noile coordonate f

Vine Bacalaureatul. Când este ultima zi de înscriere pentru sesiunea de vara 2024

Ziare.com acum 2 ore
Ultima zi de înscriere la sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat este vineri, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca pe pagina ei de Facebook. Tot atunci este şi ultima zi de cursuri pentru clasele a XII-a și a XIII-a, a mai menționat D

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/30°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/32°
Iasi
acum

27°
joi

16°/27°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

17°/30°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
joi

14°/26°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

27°
joi

15°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/33°