Iată că una din măsurile de stimulare a mediului de afaceri (foarte intens mediatizată), privind plata TVA-ului aferent la încasarea facturii emise, a fost reglementată prin publicarea recentă în MO a OUG nr.15/2012.

Ce constatăm însă chiar de la o primă lecturare a respectivului act normativ? Că exercitarea dreptului de deducere a taxei - de către contribuabilii cu o cifră de afaceri situată sub plafonul valoric de 2.250.000 lei, aferentă perioadei 01.10.2011-30.09.2012 şi certificată prin notificarea ce trebuie depusă la Fisc până pe 25 octombrie 2012 - este condiţionată acum şi de plata facturilor către furnizori (alături, evident, de îndeplinirea cumulativă şi a celorlalte condiţii prevăzute de Codul fiscal), în schimb, obligaţia de colectare şi de declarare fiscală a taxei este corelată de încasarea facturii numai într-un interval de 90 de zile de la data emiterii acesteia (sau, după caz, de la data la care aceasta trebuia emisă). Practic, se acordă o perioadă de graţie de 3 luni la plata TVA colectat şi neîncasat, fără însă să pot beneficia - în mod simetric şi în aceleaşi condiţii - de exercitarea dreptului de deducere a taxei aferente facturilor neachitate furnizorilor mei în intervalul celor 90 de zile. De reţinut că, în cazul respectivilor contribuabili, acest sistem devine obligatoriu, nefiind opţional. În mod evident - în cazul contribuabililor anterior menţionaţi şi care au termene scadente de încasare la peste 90 de zile de la emiterea facturilor - efectele acestei măsuri vor fi devastatoare. Practic, statul doreşte să transfere exclusiv sarcina efectivă de colectare a obligaţiilor fiscale pe linie de TVA de la organul fiscal la contribuabil. De admirat că o face nu brutal, ci „elegant“, sub aparenţa unei „mâini de ajutor“ întinse mediului de afaceri… şi, apropo, fără „să rişte“ nimic în intervalul celor 90 de zile, având în vedere modul „în