Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CSM pune o talpă ministrului Justiţiei

Publicat in Adevarul, marți 18 septembrie 2012 ·

Funcţiile de procuror general şi de şef al DNA au aprins spiritele ieri la Consiliul Superior al Magistraturii. Procedura pentru selecţia procurorilor în vederea efectuării propunerilor de numire pentru funcţii, anunţată de Ministerul Justiţiei, a fost sămânţa de scandal între membrii CSM şi ministrul Mona Pivniceru.

Dezbaterile au pornit de la solicitarea suplimentării ordinii de zi cu un punct de vedere al Direcţiei Legislaţie din Consiliu, care critica procedura ministerului şi propunea ca soluţie legislativă adoptarea unei proceduri de selecţie similare cu cea prevăzută pentru numirile în funcţii de conducere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

„Se impune adoptarea unei proceduri de selecţie similare cu cea prevăzută pentru preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai ÎCCJ, respectiv propunerile pentru funcţiile de conducere din Ministerul Public să fie formulate de către CSM", se precizează în document.

Potrivit punctului de vedere al Direcţiei Legislaţie, termenul de depunere a candidaturilor (cinci zile libere) şi a proiectului este mai scurt decât orice alt termen reglementat pentru alte funcţii de conducere. Totodată, se critică şi faptul că deşi s-a întocmit un document numit „Standarde de evaluare a interviului" se observă că acesta nu conţine modalitatea în care se va face aprecierea interviului şi în consecinţă nu există niciun fel de previzibilitate cu privire la felul în care se va face departajarea candidaţilor şi la modul în care se va putea aprecia că un candidat îndeplineşte standardele de evaluare a interviului, în lipsa unui punctaj minim. „Motivarea propunerii nu poate ţine loc de notare", se spune în nota CSM.

Aseară, la finalul şedinţei plenului, ministrul Mona Pivniceru a declarat că există varianta prelungirii termenului pentru depunerea dosarelor. „Aş putea să iau în calcul o prelungire. Interv

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 35 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 15 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia președintelui Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de la NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței

G4Media acum o ora
”Decizia Președintelui României Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de Secretar General al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea și consensul în cadrul Alianței”, arată Ambasada SUA la București într-

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 21 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 5 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 21 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Legea privind stabilirea salariilor minime europene, aprobată de Guvern

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul a aprobat Legea privind stabilirea salariilor minime europene, prin care se asigură transpunerea în legislația națională a Directivei (UE) 2022/2041 din 19 octombrie 2022 a Parlamentului European și a Consiliului privind salariile minime ad

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum o ora
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

27°
vin.

20°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

34°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°