- Social - nr. 181 / 18 Septembrie, 2012 Dragi elevi si parinti, dupa o vara fierbinte, un nou an scolar incepe, cu clinchete de clopotei, cu sperante, cu flori, cu temeri, cu noi colegi, care isi croiesc drum hotarat spre o identitate proprie. Elevii vor regasi salile de clasa proaspat restaurate si curate, insufletite de zambetele calde ale dascalilor acestei scoli, incep lectii, teme, teste, bucurii, deceptii. Toate eforturile noastre sunt indreptate spre elevi, pentru formarea unor deprinderi corecte fata de familie, fata de scoala, de invatatura si disciplina. Actul de educatie este la fel de important ca si invatatura. Intreg colectivul didactic din aceasta scoala face eforturi pentru a modela personalitatile atat de diferite ale elevilor nostri, de a forma deprinderi corecte de munca sustinuta, de a le cultiva inclinatiile native ori dobandite, de a le dezvolta simtul pentru frumos, pentru bine, pentru util si de a le da incredere in propriile capacitati intelectuale si volitive. E foarte important sa fie o unitate de vederi, de actiuni convergente, care vizeaza formarea unor competente de care sa fim cel putin multumiti. Pentru toti cei de fata - elevi, profesori, parinti, anul cunoaste cateva repere fundamentale: am inceput cursurile ieri, 17 septembrie, luam vacanta in 22 iunie. In perioada 29 octombrie – 4 noiembrie va fi vacanta pentru prescolari si ciclul primar. Saptamana 1-5 aprilie 2013 va fi dedicata activitatilor educative extracurriculare si extrascolare, in cadrul programului numit "Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”. In aceasta saptamana nu se organizeaza cursuri conform orarului obisnuit al unitatii de invatamant, iar programul "Sa stii mai multe, sa fii mai bun!” se va desfasura in conformitate cu un orar special. Incheiem un ciclu, dam examene, incepem un alt ciclu, promovam, avem succese, ne bucuram, uneori intampinam dificultati pe care le