A fost uluitor in "Regele moare", in "Domnul Puntilla", in "Arturo Ui", in "Secretul lui Bachus", in "Comoara din Vadul Vechi" si in alte zeci de roluri. Stefan Mihailescu Braila, actorul al carui geniu nu s-a putut masura vreodata...
A fost admirat, invidiat, temut. Dar a murit parasit de toti cei care ii fusesera colegi sau invatacei pe scena, la 19 septembrie 1996. Se nascuse la 3 februarie 1925. Inainte de a ajunge in teatru, in 1949, a muncit pe branci in port, inclusiv ca salahor. Dar lumina geniului avea sa iasa la suprafata. Ce a urmat, doar cei mai nepriceputi pot avea indoieli.
Era un geniu? Era greu de suportat? Era zgarcit? Era rau? Era urat? Era interesant ca barbat? Cum era? "Doi ochi mici, foarte apropiati, negri, stralucitori. Si nasul acela era asa de proeminent, incat facea impresia ca trage si ochii dupa el. Era un barbat de 1,62, maximum 1,65 metri, ceea ce era foarte greu de acceptat pentru un barbat. Lat in umeri, cu alura sportiva, foarte agil, cu gesturi spontane, mergea cu gatul intins, asa, ca sa para mai inalt. El a suferit mult ca era scund. Mergea foarte repede, era sprinten, ii placea sa mearga pe jos, sa-l vada lumea. Si era cand cu capul invartit la dreapta, cand la stanga, sa vada daca este observat, daca-l recunoaste cineva.(...) Ii placea sa fie-n centrul atentiei. "Era ciudat. Foarte generos si foarte avar in acelasi timp. Nu era modest. Isi cunostea bine valoarea." (Chira Dragomir, sora sotiei sale)
"Totusi, cum era? Nimeni nu l-a numit «Inegalabilul». «Actorul cu majuscule», «Marele actor», «Cel unic», «Cel mai iubit dintre actori», «Un erou al teatrului romanesc», dar toata lumea i-a recunoscut genialitatea. Biografia lui n-a facut istorie in viata teatrala romaneasca, dar... rolurile lui au facut senzatie ca si cum asa trebuia sa fie. N-au mirat pe nimeni, asa cum nu mira pe nimeni anoti
