La expirarea termenului iniţial în care se puteau depune oferte de privatizare la Oltchim, acestea au fost depuse doar de Dan Diaconescu, iniţiator a trei procese împotriva privatizării, de Ştefan Vuza, industriaş român, şi de PCC, companie concurentă a Oltchim.
Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) a primit ieri, până la ora 12.00, când a expirat termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim, doar trei oferte. Remus Vulpescu, şeful OPSPI, a anunţat imediat prelungirea cu trei zile a termenului de depunere a ofertelor invocând faptul că competitori importanţi au solicitat o amânare. Noul termen este joi, 20 septembrie, la ora 12.00, însă nu va fi acceptată o nouă modificare a termenului ca urmare a calendarului strâns, bătut în cuie cu FMI, pentru privatizarea uzinei chimice.
Până la termenul limită de ieri au depus oferte trei cumpărători: preşedintele PP-DD, Dan Diaconescu, compania PCC SE, înregistrată în Germania, cu activităţi similare în Polonia cu cele ale Oltchim, omul de afaceri Ştefan Vuza, prin două firme, Chimcomplex şi Aisa Invest din Cluj.
Comportamentul lui Dan Diaconescu şi declaraţiile acestuia în problema privatizării Oltchim au fost mai mult sau mai puţin ilogice. Pe de o parte, el a acuzat preţul prea mic cerut de stat pe combinat, dar, pe de altă parte, a contestat datoriile mari ale Oltchim faţă de stat. Pe de o parte Dan Diaconescu a depus trei acţiuni în instanţă împotriva privatizării Oltchim, dar, pe de altă parte, a depus o ofertă, nu se ştie dacă în numele său sau al altcuiva.
Preşedintele PP-DD a cerut, săptămâna trecută, în instanţă, anularea hotărârii AGA de la Oltchim prin care s-a aprobat metoda de privatizare, care presupune şi preluarea unor datorii de 1,8 miliarde lei către AVAS. În dimineaţa zilei de luni Diaconescu a mai depus la Tribunalul Bucureşti două