Îndoiala privind voința guvernului român de a respecta statul de drept a constrâns președinția cipriotă a UE să anuleze reuniunea consacrată aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen, au declarat, azi, surse diplomatice de la Bruxelles pentru AFP.
„Aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen era singurul punct pe ordinea de zi a reuniunii miniștrilor de Interne, miercuri, la Bruxelles, dar trei state - Germania, Olanda și Belgia - au anunțat că se opun acestei integrări din cauza situației politice din România”, a explicat un diplomat.
„Agenda a devenit inconsistentă și nu se mai justifica sosirea miniștrilor”, a subliniat sursa citată. Și reuniunea miniștrilor Justiției din statele membre UE de mâine a fost anulată. Președomția cipriotă a anunțat săptămâna trecută delegațiilor anularea acestor două reuniuni, dar nu a comunicat aceast lucru presei.
Discuțiile vor fi reluate la următoarea reuniune a miniștrilor de Interne ai UE în octombrie, dar subiectul nu este încă bătut în cuie și nu se va lua nicio decizie până anul viitor, susține un diplomat sub protecția anonimatului.
Aderarea Bulgariei este legată de cea a României, așa că Sofia este victima criticilor emise de statele membre Schengen contra Bucureștiului, precizează sursa citată.