Încă de ţânc iubeam nespus America. Dacă mai toţi tovarăşii de joacă voiau să fie indieni, eu mă ofeream mereu să fiu cowboy. De un unchi care, cine ştie cum, îşi procurase o pereche de "blugi" cu adevărat originali m-am rugat săptămâni întregi până l-am convins să-şi taie tocmai bucăţica de piele din spate ce atesta marca, pe care am păstrat-o ca pe un fetiş ani întregi doar pentru rezonanţa ei americănească. La o vârstă la care nu aveam cum să-l înţeleg pe de-a întregul, am văzut filmul lui Elia Kazan "America, America" numai pentru titlu. Chiar şi aşa am priceput ce înseamnă asta - Libertate.

O călătorie în America a fost cel mai mare vis, atât de fierbinte încât, când l-am trăit aievea, mi-am şocat un amic spunându-i că cele zece zile petrecute de la Chicago până la Oklahoma City, pe aşa-numita Bible Belt, au însemnat cât o viaţă şi n-aş fi suferit dacă rămânea ultima mea călătorie. Şi, slavă Domnului, a fost nu un road-movie, ci una iniţiatică, în care am putut cunoaşte, în afara metropolelor, America cea adevărată, a Ogarului Cenuşiu, a orăşelelor în care, ca prin satele noastre, toată lumea se salută cu toată lumea, în care oamenii mănâncă porumb în sute de feluri posibile, iar străzile şi casele sunt mai frumos îngrijite ca oriunde.

Sunt, aşadar, un filo-american. Dar cu atât mai tare m-a revoltat o declaraţie a ambasadorului Mark Gitenstein, venit săptămâna trecută să "taie panglica" pentru renovarea sinagogii din strada Primăriei. "Sunt dator să fac şi o remarcă critică", a zis acesta, trântind apoi, hodoronc-tronc, că una din cauzele Holocaustului e faptul că "procurorii nu au funcţionat eficient între cele două războaie mondiale".

De faţă erau mai mulţi oficiali români, însă niciunul n-a zis nimic. Oricât de clar este că Mr. Gitenstein reprezintă un guvern interesat să ne bage pe gât un stol de avioane second-hand şi să culeagă pentru