În urmă cu aproape doi ani, revista Q Magazine a publicat ultimul interviu acordat presei de către Romulus Vulpescu. Redăm mai jos câteva dintre întrebările la care a răspuns regretatul scriitor, împreună cu soția sa, Ileana.
Q Magazine: Apăreţi atît de rar… mai deloc în ultimii ani. Ce mai fac Ileana şi Romulus Vulpescu?
Romulus Vulpescu: Noi, acum, spre sfîrşit de existenţă, mai avem lucruri neterminate, ca să zic aşa, şi nu am timp să mă ţin de apariţii, nu mai dau interviuri…
Ileana Vulpescu: Domnişoară, dacă nu ne cheamă nimeni, nu ne ducem! Există două bancuri care definesc perfect situaţia de acum din România. De cînd s-a instaurat comunismul şi pînă în zilele noastre, viaţa se defineşte prin bancuri. Care pot să pară glume, dar care, de fapt, rezumă realitatea: ţiganul spune "mai bine să-ţi cumperi judecător decît să-ţi iei avocat", iar Bulă îi spune lui taică-său, acum, de curînd: "Tată, vreau să intru în crima organizată". Şi tatăl lui îi zice: "În care, tată, în aia particulară sau în aia de stat?!". Noi în lumea asta trăim! Aşa se face că apărem tot mai rar sau… deloc.
Q: Totuşi, sunteţi nişte repere pentru literatură. Cum se face că sunt atît de puţini cei care trec pragul casei dvs.? Cum vă descurcaţi, financiar vorbind, într-o Românie atît de ameţită, precum cea în care trăim astăzi?
R.V.: Am mai vîndut din cărţi… ca să mai existăm, am vrut să facem aici o casă-muzeu…
I.V.: Casă memorială…
R.V.: Aşa. Pentru că sunt cărţi valoroase. Am avut aproape 20.000 de cărţi. Chiar biblioteci mari, publice, nu au aceste titluri. Noi avem pe puţin 200-300 de titluri de rarităţi, cărţi unice în ţară, pe care nu le are nici Academia. Există în colecţia noastră peste 3.000 de cărţi cu autograf. Noi strîngem biblioteca asta de prin "55. Adică de-o viaţă! În treacăt fie spus, am avut un Samuel Beckett cu autograf. L-am dat. Marile bibl
