La doi ani de la trecerea în nefiinţă a lui Adrian Păunescu, Primăria sectorului 2 a luat decizia de a-i ridica o statuie marelui poet în Parcul Icoanei. Deşi mai multe organizaţii au făcut adrese pentru ca bustul din bronz să fie mutat în alt loc, edilii Capitalei se ţin fermi pe poziţii. La doi ani de la trecerea în nefiinţă a lui Adrian Păunescu, Primăria sectorului 2 a luat decizia de a-i ridica o statuie marelui poet în Parcul Icoanei. Deşi mai multe organizaţii au făcut adrese pentru ca bustul din bronz să fie mutat în alt loc, edilii Capitalei se ţin fermi pe poziţii.
Andrei Păunescu, fiul regretatului poet, s-a bucurat nespus când a fost invitat, în urmă cu câteva luni, în Parcul Icoanei, să asiste la dezvelirea bustului din bronz al tatălui său. Aflată la doar trei străzi de vila în care a locuit până în ultima clipă Adrian Păunescu, statuia acestuia nu e însă deloc pe placul mai multor organizaţii şi persoane, care dezaprobă iniţiativa primăriei.
Dintre acestea, Institutul de investigare a crimelor comunismului a fost cel mai vehement, cerând public să se renunţe la “gestul iresponsabil de a-i ridica o statuie poetului care era unul dintre susţinătorii dictatorului Ceauşescu. Edilii au hotărât recent ca opera de artă realizată de sculptorii Ion Deac Bistriţa şi Dragoş Neagoe să rămână pe locul pe care se află în acest moment, în Parcul Icoanei.
Fondatorul Cenaclului Flacăra, poetul, ziaristul şi omul politic Adrian Păunescu s-a stins din viaţă la 67 de ani, pe 5 noiembrie 2010.