Ştefan Vuza, omul care anunţase încă din primăvară că doreşte să cumpere combinatul Oltchim s-ar fi retras din cursă, după ce anterior depusese nu mai puţin de două oferte de preluare, prin companii pe care le deţine. Sursa: Agerpres
"Ştefan Vuza şi-ar fi retras ofertele din cursa privatizării Oltchim din cauza implicaţiilor proceselor deschise recent de Dan Diaconescu, unul din ceilalţi doi competitori ai săi, potrivit surselor noastre", scrie ziarul Bursa.
Pe de altă parte însă, un motiv poate fi şi remarca recentă a premierului Victor Ponta, că Vuza nu este considerat de Executiv un competitor care are forţa economică necesară pentru a prelua combinatul. În replică acesta a spus că vrea să cumpere prin intermediul unui consorţiu de firme în care s-ar afla şi Interagro, companie patronată de Ioan Niculae, unul din cei mai bogaţi oameni din România. Întrebat de Mediafax, acesta din urmă a spus că nu a luat încă o hotărâre finală.
Rosneft interesat?
Cu toate astea, numărul "peţitorilor" Oltchim s-ar putea să fie mâine chiar mai mare decât pe 17 septembrie, primul termen limită până la care au putut fi depuse oferte de preluare.
Pe lângă cei doi concurenţi înscrişi în cursă atunci alături de Vuza, respectiv Dan Diaconescu şi acţionarul minoritar al Oltchim, PCC, gigantul rus Gazprom şi-a manifestat interesul faţă de Oltchim.
Acestuia i s-ar putea alătura Rosneft, cea mai mare companie petrolieră de stat din Rusia, scrie economica.net.
"Un alt nume mare din Rusia apare în dosarul privatizării Oltchim. Dacă Gazprom, monopolul rusesc al gazului, a fost deja anunţat ca fiind interesat de cumpărarea Oltchim, din minuta întîlnirii de luni dintre reprezentanţii Oficiului de Privatizare şi cei ai companiilor care au depus deja o ofertă reiese că şi Rosneft, cea mai mare companie petrolieră de s