Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şantierul de la Universitate, campion la termene depăşite. Când îşi vor putea parca bucureştenii maşinile

Publicat in Adevarul, miercuri 19 septembrie 2012 ·

Lucrările parcării subterane din centrul oraşului au început în iulie 2010 şi ar fi trebuit încheiate în 18 luni. 10 septembrie 2012, ultimul termen avansat de primarul Oprescu a fost depăşit şi el.

Construcţia singurei parcări subterane din ultimii 20 de ani din centrul Capitalei pare că nu se mai sfârşeşte. Lucrările la parcarea din Piaţa Universităţii au început în iulie 2010 şi ar fi trebuit să se finalizeze după un an şi jumătate. Doar că amânările s-au ţinut lanţ. Termenul iniţial la care lucrarea ar fi trebuit să fie gata (finalul lui 2011), a fost devansat pentru mai 2012, apoi pentru iunie, apoi pentru iulie. Al patrulea termen a fost dat pentru prima parte a lunii în curs, dar după cum arată şantierul şi acesta va fi depăşit. „Nu trece prima decadă a lui septembrie. Am să vă spun de ce. În zona aceea fiind adunări spontane, mai ales luna asta...aţi văzut cu ochii voştri. Zilele trecute m-am dus să adun pietrele de acolo", declara Sorin Oprescu pe 3 septembrie 2012. „Se termină cum se termină toate"

Ieri, la ora după amiezii, peste 50 de muncitori lucrau de zor pe şantierul din Piaţa Universităţii. Pe o parte se băteau pietrele de râu aşezate meticulos în rând cu barosul, iar pe cealaltă parte se turna cimentul. „Nu mai avem decât de turnat betonul şi am terminat. Cred că la sfârşitul lunii suntem gata", a declarat un muncitor. Unul dintre subantreprenori, prezent probabil pentru verificări pe şantier, s-a ferit să confirme termenul de final de septembrie: „Nu vă pot spune decât ce am auzit şi eu, înţeleg că la sfârşitul lunii parcarea e gata". Şantierul care trenează în zonă de ani de zile nu-i bucură nici pe locuitorii din zonă care îşi găsesc cu greu loc printre mormanele de moloz şi pietre. Cei mai mulţi nu mai cred ce spun autorităţile. „Se termină cum se termină toate. Optimismul a cam scăzut", a spus Elena Radu, o bucureşteancă de 5

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elon Musk, mai bogat ca niciodată după victoria lui Trump. Averea lui e aproape cât PIB-ul României

Ziare.com acum 51 minute
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 26 minute
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea sâmbătă, 23 noiembrie: Județele care intră sub cod galben de vânt și viscol

Adevarul acum 20 minute
Un nou Cod galben de intensificări ale vântului și viscol intră în vigoare sâmbătă, 23 noiembrie, la ora 10, când expiră precedenta atenționare meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Putin afirmă că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Vladimir Putin a declarat vineri că Rusia va continua să testeze noua rachetă hipersonică Oreşnik în condiţii de luptă şi că dispune deja de un stoc pregătit pentru utilizare, în timp ce Ucraina a anunţat că lucrează la dezvoltarea unor

Alegeri 2024 în diaspora. Câți români au votat la secțiile din străinătate până sâmbătă dimineață

Ziua Constanta acum 34 minute
Până sâmbătă la ora 3.00, s-au prezentat la urne în diaspora, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 41.055 de alegători, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea secţiilor vine

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Momentele care au marcat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale

News.ro acum 53 minute
Acuzaţii de spionaj, zboruri private, ferme de troli, un precedent juridic periculos la adresa democraţiei şi umbra lui Traian Băsescu au marcat campania electorală pentru prezidenţiale. Marcel Ciolacu a zburat cu un avion privat în Monaco, alături

Calendar ortodox, 23 noiembrie 2024. Iată ce sărbătoare este astăzi

Ziua Constanta acum o ora
În această lună în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt, după ce a trecut fiecare treaptă bisericească şi a strălucit cu nevoinţă şi dumnezeiască cunoştinţă, a fost hiroto

Ministrul energiei din Republica Moldova merge în Rusia pentru a discuta cu Gazprom

HotNews acum o ora
Ministrul Energiei de la Chişinău, Victor Parlicov, a declarat vineri că se va întâlni săptămâna viitoare la Sankt Petersburg cu reprezentanții gigantului Gazprom pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu energie electrică după loviturile rusești a

Șofer din Lugoj, mort după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Libertatea acum 6 ore
O maşină a fost lovită de un tren, vineri seară, în municipiul Lugoj, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medic, relatează News.ro.

Iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina susține că SBU l-a interzis pe teritoriul țării vecine

HotNews acum 8 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, a anunțat vineri că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani, informează Agerpres. Pătraş, care est

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-4°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°