Cantina Primăriei va deveni clădire de birouri. Consiliul Local a hotărât joi, în ciuda opoziţiei reprezentanţilor UDMR, transferul parterului imobilului din strada Primăriei nr. 3 din administrarea muncipalităţii în cea a a SC Eurobusiness Parc SRL. Spaţiul va fi reamenajat şi pus la dispoziţia investitorilor atraşi în parcul industrial pentru a servi drept clădire de birouri până la finalizarea sediilor din parcul industrial.
Scopul final al transferului, care se doreşte să ofere un plus de atractivitate oraşului la atragerea investitorilor, nu i-a impresionat însă pe reprezentanţii UDMR care s-au declarat împotrivă. "Imobilul mi se pare nepotrivit pentru birouri. Eu aş propune să rămână la destinaţia iniţială", a declarat consilierul Eric Huszar. Udemeristul a spus că spaţiul a fost amenajat ca sală de mese şi aşa ar trebui să rămână. Asta, deşi cantina a fost închisă de primarul Ilie Bolojan încă din 2008 şi a fost la un pas de a fi demolată pentru a fi transformată în parcare.
Parcare gratuită contra voturi
Udemeriştii nu s-au lăsat înduplecaţi nici de intervenţia primarului Ilie Bolojan, care a spus că transferul face parte dintr-un pachet de facilităţi negociat cu posibili investitori, iar dreptul de folosinţă asupra birourilor va expira după un an şi jumătate, perioadă în care aceştia ar trebui să îşi construiască un sediu.
"Dacă tot le daţi sediu măcar să nu se includă şi parcarea gratuită. Pentru că nici cei 27 de consilieri locali nu beneficiază de parcare gratuită", a cerut udemeristul Sarkozi Zoltan.
Intervenţia consilierului l-a scos din sărite pe primarul Ilie Bolojan. "Dacă o investiţie în Oradea stă într-un loc de parcare eu nu ştiu de ce mai vorbim", a replicat edilul. Intervenţia viceprimarului Ovidiu Mureşan care în încercarea de a linişti spiritele a spus că atragerea de investiţii în municipiu nu ar trebui să se împ