Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucrările la reţeaua de canalizare de la Lumina, pe ultima sută de metri

Publicat in Ziua Constanta, vineri 21 septembrie 2012 ·

Dumitru Chiru a anunţat că în maxim trei săptămâni vor fi gata lucrările la sistemul de canalizare, amenajat momentan pe o distanţă de 40 de kilometri. Primarul a explicat că reţeaua va fi predată la RAJA, urmând ca regia să o dea în folosinţă. Şeful autorităţii locale a afirmat că în curând se va lucra şi la extinderea sistemului de canalizare. Dumitru Chiru a explicat că a mai rămas de acoperit cu canalizare o distanţă de 15 kilometri şi că în cel mult un an de zile RAJA va finaliza şi acest proiect. „În momentul de faţă, RAJA a terminat de construit reţeaua de canalizare pe o distanţă de 55 de kilometri, 40 de kilometri aflându-se pe raza comunei noastre, iar 15 fiind în afara localităţii. Cât de curând, RAJA va începe un nou proiect la Lumina, care prevede amenajarea canalizării pe distanţa de 15 kilometri, suprafaţă rămasă neacoperită", a menţionat Dumitru Chiru. Pe de altă parte, primarul susţine că în curând toate gospodăriile din comună se vor racorda la reţeaua de gaze. La această dată, 80% dintre cei 10.000 de locuitori ai localităţii sunt deja conectaţi la reţea.

Lumina participă la Zilele Recoltei din Constanţa

Primarul comunei Lumina, Dumitru Chiru, anunţă că producătorii şi fermierii din localitate vor avea standuri la Zilele Recoltei de la Constanţa, eveniment ce va fi organizat în perioada 1-15 octombrie în municipiu. Şeful autorităţii locale a menţionat că din cauza secetei nu a fost posibilă pregătirea Zilelor Recoltei Lumina, eveniment desfăşurat anul trecut de Primăria Lumina pentru prima dată.

Dumitru Chiru a anunţat că în maxim trei săptămâni vor fi gata lucrările la sistemul de canalizare, amenajat momentan pe o distanţă de 40 de kilometri. Primarul a explicat că reţeaua va fi predată la RAJA, urmând ca regia să o dea în folosinţă. Şeful autorităţii locale a afirmat că în curând se va lucra şi la extinderea sistemul

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul Timișoara – Iași, întârziere de cinci ore, din cauza unei locomotive defecte

Press Alert acum 19 minute
Foto: Arhivă Trenul Timișoara – Iași va ajunge la destinație cu o întârziere de aproximativ cinci ore, după ce locomotiva s-a stricat în stația Lugoj, a anunțat duminică CFR Călători. „Trenul IR 1831 Timișoara Nord – Iași, cu plecare din Timișoara N

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Alertă DNSC: Domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios

G4Media acum 29 minute
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică avertizează că domeniul polyfill.io este folosit pentru a infecta peste 100.000 de site-uri web cu cod maliţios, după ce acesta a fost achiziţionat de către o organizaţie chineză la începutul anului 20

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 6 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 3 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum o ora
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Poliţia caută un bărbat dispărut din Bucureşti

Adevarul acum o ora
Pe 23 iunie, familia a anunţat Poliţia Capitalei despre dispariţia unui bărbat de 59 de ani, care a plecat de acasă cu o zi în urmă şi nu s-a mai întors.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

32°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°