Un dinte spart datând de aproximativ 6.500 de ani, plombat cu ceară de albine, ar putea reprezenta cea mai veche dovadă de tratament stomatologic, conform oamenilor de ştiinţă, informează LiveScience.com.

Acest dinte, caninul din partea stângă, face parte dintr-o mandibulă umană descoperită în urmă cu 100 de ani într-o peşteră, în apropiere de Trieste, Italia.

Dovezile clare ale tratamentelor stomatologice din vechime sunt foarte rare. Cele mai vechi exemple de posibile astfel de tratamente datează de 7.500 până la 9.500 de ani şi este vorba de nişte molari descoperiţi în Pakistan care aveau nişte găuri cu formă regulată date cu nişte unelte asemănătoare unui burghiu sau şurub.

Printre alte dovezi arheologice, la fel de chestionabile însă, se numără şi un dinte artificial vechi de 5.500 de ani, descoperit în Egipt. Mandibula din care face parte acest dinte a aparţinut unui bărbat cu vârsta între 24 şi 30 de ani. Dintele prezintă o crăpătură verticală care trece de smalţ, ajungând până la straturile mai moi, de dentină. Uzura severă a acestui dinte avea probabil drept cauză faptul că în acea perioadă oamenii îşi foloseau dinţii şi pentru alte activităţi, în afară de hrană - spre exemplu, oamenii din acele vremuri puteau să-şi folosească dinţii pentru a înmuia pielea pentru a o putea prelucra.

Cercetătorii au descoperit că acest canin a fost plombat cu ceară de albine în aproximativ aceaşi perioadă de timp în care bărbatul a murit. Ei au folosit un accelerator cu ioni pentru a determina vechimea plombei din ceară de albine, în funcţie de izotopii de carbon identificaţi în aceasta.

Oamenii de ştiinţă nu au putut preciza dacă această plombă a fost pusă cu puţin timp înainte sau după moartea bărbatului. Dacă a fost pusă în timp ce bărbatul era în viaţă, atunci probabil că reprezintă cea mai veche dovadă de tratament