Horace McCoy (1897 -1955) a fost un scriitor american pe nedrept uitat. Sau aproape uitat. A participat la Primul Război Mondial, în timpul căruia a primit Crucea de Război pentru eroism din partea guvernului Franţei. A lucrat ca reporter sportiv în Texas, apoi ca actor de mâna a doua la Hollywood, după care a început să scrie şi s-a specializat în scenarii. A devenit foarte cunoscut pentru romanul de faţă, publicat în 1938, pe care Simone de Beauvoir îl va considera "primul roman existenţialist american". Mai mulţi scriitorii europeni îl aşază alături de Faulkner, Steinbeck şi Hemingway, dar McCoy nu se bucură, totuşi, de succesul acelora şi, falit şi alcoolic, cade pradă depresiei. Continuă să scrie. Moare în 1955.
"Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?" este readus în actualitate în 1969 de filmul regizat de Sydney Pollack (foto 2), cu Jane Fonda, Michael Sarrazin, Gig Young şi Red Buttons în rolurile principale, nominalizat la nouă Premii ale Academiei Americane de Film. Apoi a fost uitat din nou. La noi, apare acum în traducerea excelentă a lui Dan Croitoru, la Humanitas fiction, în colecţia "Raftul Denisei".
Se spune despre acest roman că este unul emblematic pentru anii Marii crize economice. Acţiunea se petrece în 1932. Eroii sunt doi tineri cu aspiraţii la meseria de actor, care se înscriu la un maraton de dans, evenimente frecvente şi cu mare priză la public în acea perioadă, obligaţi să danseze săptămâni de-a rândul, zi şi noapte, cu mici pauze, sub ochii spectatorilor în căutare de senzaţii tari. O poveste tragică. De multe ori m-am gândit că publicul care participa excitat la acele interminabile maratoane de dans semăna picătură cu spectatorii luptelor de gladiatori din Roma antică, încheiate cu moartea cel puţin a unuia dintre protagonişti. Cam aşa se întâmplă şi în acest roman.
Brutalitatea poveştii se îmbină admirabil cu frumuseţea n
