Statele Unite au anunţat vineri că îşi deschid porturile pentru vasele de război neozeelandeze, semn al unei evoluţii pozitive a relaţiilor militare dintre cele două ţări, informează AFP. Decizia vine după mai mult de două decenii de neîncredere moştenită din perioada Războiului Rece şi a escaladării nucleare.
În 1986, SUA au interzis ca navele marinei neozeelandeze să intre în porturile americane şi au suspendat acordurile de cooperare bilaterală conţinute în tratatul ANZUS (Australia, New Zealand, United States Security).
Washington-ul a instituit acest embargo ca represalii la interdicţia pusă submarinelor echipate cu arme nucleare sau cu propulsie nucleară de a pătrunde în apele teritoriale neozeelandeze.
Ridicarea embargoului, consecinţă a noii strategii militare americane, îndreptată spre Asia-Pacific, deschide calea „pentru accesul individual /al navelor militare neozeelandeze/ în puncte ce aparţin Ministerului Apărării ori pazei de coastă a Statelor Unite sau oriunde în lume“, a declarat la Auckland secretarul american al apărării, Leon Panetta.
Este vorba despre prima vizită efectuată în Noua Zeelandă de un secretar american al apărării în ultimii 30 de ani.
În cursul unei conferinţe de presă comune cu omologul său neozeelandez, Jonathan Coleman, Leon Panetta a mai anunţat încetarea restricţiilor privind schimbul de ofiţeri şi manevrele militare comune.
'Ţările noastre continuă să aibă divergenţe de opinie în unele domenii, dar astăzi confirmăm apropierea noastră în problemele de securitate pe care nicio divergenţă nu o va putea împiedica', a şeful Pentagonului.
Washington-ul şi Wellington-ul au semnat în iunie un nou acord de apărare, referitor în special la securitatea maritimă, ajutorul umanitar, sprijinul pentru victimele catastrofelor sau la operaţiunile de menţinere a păcii. @