Am o pasiune pentru voci! Am crescut cu vocea lui Graur, in urechi. Mai tarziu, cand m-am indragostit de radio, am incercat sa citesc vocile, iar modulatia, amplitudinea, intensitatea vocii acestui comentator sportiv mi-a ramas intiparita, de cand eram de-o schioapa. Cand l-am sunat sa vorbim despre interviu, auzindu-i vocea, mi s-au activat toate amintirile din copilarie, legate de meciurile si competitiile difuzate de Tvr.
Dumitru Graur pare morocanos si greu de multumit la prima vedere, insa dupa primele zece minute de la startul interviului s-a relaxat si a fost unul dintre cei mai placuti interlocutori dincolo de aparente. E plin de povesti si e orgolios pentru cat a oferit, pentru cat s-a dedicat, pentru cat a creat in redactiile de sport in care a lucrat si pe care le-a condus. Dumitru Graur este unul dintre unicatele comentariului sportiv roman. A facut istorie!
L-am intrebat: "De ce nu mai comentati?' Raspunsul lui a venit impacat: "Astazi e timpul altora!' Are multe nostalgii si o mare tristete in ochi. E un om care sufera. Cunosc genul asta de suferinta, stiu ca si ochii mei au o tristete asemanatoare si mai stiu ca de multe ori si-a reprosat ca nu le-a oferit copiiilor sai mai mult timp, ca n-a stat indeajuns timp cu ei! Dumitru Graur isi struneste emotiile cu mare indemanare, insa in momentul cand si-a auzit fiul prin telefon, platosa a cazut iar lacrimile i-au inundat ochii! L-am intrebat pe Alexandru, fiul sau, daca i-a reprosat tatalui ca nu a fost langa el, cand si-a dorit mai mult. N-a fost vorba de nici un repros, insa isi aduce aminte de un moment in care toata familia i-a sarit in cap tatalui sau, pentru ca nu a fost in prima zi de gradinita a surorii sale. Dumitru Graur si-a pierdut fiica, pe cand era adolescenta, nu poate vorbi despre asta! M-a avertizat din start, ca nu doreste s-o faca si daca am de gand sa-l intreb ceva
