Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditorii Greciei trebuie să decidă cine dă mai mulţi bani

Publicat in Adevarul, vineri 21 septembrie 2012 ·

O confruntare va avea loc între creditorii Greciei pentru a determina cine să asigure banii necesari pentru păstrarea ţării pe linia de plutire, scrie "Wall Street Journal".

Un raport al inspectorilor internaţionali, care va fi publicat loc în octombrie , va arăta cât de mare este nevoia de suplimentare a finanţării în programul de ajutor al Greciei, scrie "Wall Street Journal".

Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană, şi guvernele din zona euro vor trebui să negocieze pentru a determina cine va face concesii dureroase pentru a evita falimentul Greciei, care ar putea face ca ţara să iasă din zona euro, ceea ce ar crea din nou panică financiară.

Toate părţile implicate, inclusiv Atena, vor ca Grecia să rămână în euro, numai că nimeni nu ştie deocamdată cum, scrie "Wall Street Journal".

Mai mult, guvernul grec condus de Antonis Samaras face presiuni pentru prelungirea cu doi ani a perioadei de impleentare a programului de austeritate. Acest lucru va contribui la mărirea deficitului cu 30 de miliarde de euro până în 2014.

Grecia încearcă să convingă creditorii că prelungirea cu doi ani nu înseamnă nevoia de împrumuturi suplimentare, însă nu reuşeşte acest lucru. « Toată lumea ştie că mai mult timp înseamnă mai mulţi bani. Nu ne lăsăm păcăliţi », a declarat un oficial al UE citat de "Wall Street Journal".

Creditorii europeni ai Greciei, în frunte cu Germania, Olanda şi Finlanda, au declarat că nu vor da mai mulţi bani. În Germania, acest lucru ar necesita aprobarea parlamentului german iar cancelarul Angela Merkel se teme că mulţi dintre aliaţii săi se vor revolta, creând o criză guvernamentală.

Unii oficiali ai zonei euro vor ca BCE să extindă termenul obligaţiunilor greceşti pe care le deţine sau să promită că va cumpăra noi obligaţiuni atunci când cele deţinute acum ajung la maturitate. Dar mulţi oficiali ai BCE

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Anglia a învins Serbia, scor 1-0

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a învins duminică seara, la Gelsenkirchen, scor 1-0, echipa naţională a Serbiei, într-un meci din grupa C a turneului final Euro 2024. Titular în echipa Angliei, Bellingham a bifat un record, devenind primul jucător europe

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum 7 ore
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 5 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Locuri de muncă Suedia - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Firmă de carule într-un parc de distracţii în Suedia, caută bărbaţi. Şoferi - 18000 kr suedeze pe lună, iar muncitorii - 14000 kr suedeze pe lună. Cazare masă şi transport asigurat. Pentru mai multe detalii nu ezitaţi să mă contactaţi la Nr. +467203

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 5 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

BACALAUREAT 2024: Prima probă, cea de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, are loc luni

Gandul acum 12 ore
Sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat din 2024 începe luni, 17 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română. Conform Ministerului Educației, peste 134.000 de candidați sunt așteptați să parti

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum 7 ore
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

17°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

18°
lun.

18°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°