Lăcătuș a caracterizat la fix meciul de la Sttutgart cînd a spus că “Ar fi fost mai frumos un 2-1, însă e bun și acest egal, mai ales dacă admitem că Steaua a avut și multă șansă la ocaziile nemților”.
Trebuie să admitem că a avut, adică să recunoaștem că liderului Ligii 1 nu i-au lipsit valoarea și ambiția, dar nici norocul. Valoare pentru că a ținut în șah un adversar puternic, ba și pe terenul lui. Noroc pentru că în final, la 2-2, mingea a dat să intre de vreo 3 ori în poarta lui Tătărușanu, care a scăpat ca prin urechile acului! Plus că șvabii au expediat și două șuturi în bară.
De acord că Steaua n-a rămas datoare. Că Bourceanu, Chipciu și Ad. Popa au alergat mult și cu folos, ei ridicîndu-se peste media echipei. În general, a meciului. Dar la fel de adevărat e că Steaua n-a entuziasmat. Egalînd la 1 în cîteva zeci de secunde, a dovedit tărie de caracter, sînge rece. Pe de altă parte însă, parcă speriată de varianta victoriei, n-a știut să păstreze avantajul de pe tabelă decît 5 minute.
Înainte de orice, trebuie salutat rezultatul, asta și deoarece e de presupus că FC Copenhaga și Molde nu vor părăsi zîmbitoare stadionul lui VfB. Ajunge să privești caseta tehnică a confruntării pentru a te lămuri că Reghecampf a fost inspirat cînd i-a schimbat, la pauză, pe Prepeliță și pe L. Filip cu Pintilii și, respectiv, cu Rusescu.
Nou introdușii au primit note mai mari. Totodată, sistemul utilizat în repriza secundă, un 4-2-4 mai îndrăzneț comparativ cu inițialul 4-3-3, i s-a potrivit ca o mănu-șă formației din Ghencea, mai activă, mai insistentă, mai periculoasă. Criticat de Iordănescu că n-a avut curaj de la început, cînd titularizarea-surpriză a lui Prepeliță n-a produs înviorarea scontată, Reghe și l-a regăsit pe parcurs. Evident, e bine și mai tîrziu decît niciodată.
În măsura în care Tătărușanu s-a numărat printre cei mai în form