Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti a fost recent completat, prin intermediul hotărârii cu numărul 81 din 5 septembrie 2012 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, „sălile de şedinţă din instanţele judecătoreşti vor fi dotate cu mobilierul necesar judecătorilor, procurorului, grefierului, avocaţilor, părţilor, persoanelor private de libertate şi publicului".
De asemenea, în cazul în care o instanţă dispune de mai multe săli de judecată, cel puţin una dintre acestea va fi amenajată pentru judecarea cauzelor privind persoanele private de libertate. „În măsura în care spaţiul existent permite, vor fi amenajate cai de acces separate pentru judecători, procuror şi grefier, pentru persoanele private de libertate, respectiv pentru avocaţi, părţi şi public. Procurorul intră în sala de şedinţă pe calea de acces destinată judecătorilor, cu cel puţin 5 minute înaintea orei stabilite pentru începerea şedinţei. Sălile amenajate pentru judecarea cauzelor privind persoanele private de libertate vor fi prevăzute cu locuri pentru gardienii însărcinaţi cu paza acestora", conform noilor prevederi. Biroul judecătorilor va fi amplasat pe una din laturile sălii de şedinţă, cu faţa spre public, pe un podium având înălţimea cuprinsă între 40 şi 50 cm, în imediata apropiere a caii de acces speciale, dacă aceasta există. Biroul grefierului va fi poziţionat, în funcţie de dimensiunile sălii de judecata, în partea laterală sau în faţa biroului judecătorilor şi sub nivelul acestuia, astfel încât să nu stânjenească vizibilitatea judecătorilor spre public. Amplasarea biroului grefierului trebuie să îi asigure acestuia o mobilitate sporită în manevrarea şi comunicarea dosarelor şi actelor.
Unde stă avocatul
Biroul procurorului va fi situat distinct de cel al judecătorilor, în partea opusă spaţiului amenajat pentru persoanele private de