N. Steinhardt – Jurnalul fericirii. Manuscrisul de la Rohia, îngrijirea ediţiei, compararea variantelor, note, addenda şi indice de George Ardeleanu, Mănăstirea Rohia/ Editura Polirom, Iaşi, 2012, 574 p.
Destinul întortocheat al Jurnalului fericirii este, în bună parte, cunoscut istoriei literare şi cititorilor. Prima versiune a textului a fost redactată de N. Steinhardt, la îndemnul lui Dinu Pillat („coleg” de recluziune politică), între 1969 şi 1971.
Dactilograma de 550 de pagini, în unic exemplar, a fost confiscată de Securitate pe 14 decembrie 1972, în urma denunţului lui Ion Caraion. Steinhardt nu s-a lăsat descurajat şi a rescris jurnalul din memorie, rezultând un text şi mai lung, de 750 de pagini, după cum depune mărturie regretatul Virgil Bulat, prieten apropiat al scriitorului. În 1975, în împrejurări încă incomplet desluşite, i se restituie, prin intermediul Uniunii Scriitorului, dactilograma confiscată. Păţit, autorul realizează cópii după ambele versiuni, pe care le dă spre păstrare unor prieteni de încredere, iar în jurul anului 1980 reuşeşte şi performanţa ca, pe sub nasul autorităţilor, să trimită la Paris, lui Virgil Ierunca şi Monicăi Lovinescu, câte o copie a fiecărei variante. În 1984, îi este din nou confiscată prima versiune a textului. În 1989 şi 1990, postul de radio Europa liberă a transmis în serial Jurnalul fericirii, însă, deocamdată, în absenţa transcrierii înregistrărilor, cercetătorului îi este imposibil să precizeze care din cele două redactări a fost difuzată. Singurele certitudini sunt că 1) toate ediţiile pe care le-a cunoscut textul, din 1991 încoace, s-au făcut pe baza primei versiuni, şi 2) între timp, versiunea a doua, de 750 de pagini, s-a „evaporat” în mod misterios.
Iată, însă, că, înainte de a fi elucidată enigma acestei dispariţii, George Ardeleanu ne oferă o surpriză de proporţii: cea a unui ma