Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spitalul de Nefrologie “Carol Davila”, renovat şi reorganizat

Publicat in Ziua Veche, vineri 21 septembrie 2012 ·

Lucrările de renovare şi reorganizare la Spitalul de Nefrologie ‘Carol Davila’ au fost finalizate, vineri unitatea sanitară fiind sfinţită.

”Unitatea a beneficiat de fonduri de la Banca Mondială, de la primăria de sector şi de la Primăria Generală pentru reorganizare’‘, a declarat managerul spitalului, prof. dr. Mircea Penescu. În opinia sa, era necesară o slujbă de sfinţire, întrucât ‘‘un spital este un spaţiu unde se acumulează multă durere, multă luptă şi poate de aceea e nevoie şi de o comunicare specială cu Dumnezeu”.

Spitalul are o vechime de peste un secol şi aici s-a dezvoltat un important departament de nefrologie-dializă. ”Prin reorganizarea noii secţii de chirurgie acesta devine un spital cu o structură flexibilă, cu departament de nefrologie, chirurgie vasculară, chirurgie endocrină”, a spus medicul. Potrivit acestuia, noua secţie este de fapt reorganizată, spitalul având până în 1979 o structură complexă, respectiv ambulatoriu, clinică medicală, compartiment de alergologie, clinică chirurgicală, laborator clinic, clinică de radiologie, medicină nucleară.

”La acea vreme, spitalul era unul de elită, având echipă de medici şi cadre medicale excepţionale, conduse de personalităţi ale medicinei, printre care prof. C. C. Dimitriu, C. Păunescu-Podeanu – la medicală, iar la chirurgie, corifei ai acestei specialităţi – Ion Făgărăşanu şi Dan Gavriliu. Prof. dr. Nicolae Ursea organizează aici primul centrul de nefrologie şi dializă, în 1974”, a subliniat prof. dr. Mircea Penescu.

La rândul său, primarul general al Capitalei, prof. dr. Sorin Oprescu, a precizat că doreşte să facă mai multe spitale pentru comunitate şi a adus în discuţie şi alte unităţi sanitare unde urmează să se finalizeze lucrările luna viitoare. Potrivit acestuia, sănătatea nu are culoare politică şi trebuie susţinută, pentru a fi performantă.

PS Varlaam Ploieşteanul

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024: Slovacia învinge Belgia cu 1-0 şi România e lider în grupa E

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Slovaciei a învins luni, la Frankfurt am Main, scor 1-0, echipa naţională a Belgiei, în cadrul grupei E a turneului final Euro 2024, din care face parte şi România. A fost ziua outsiderilor în grupa E! La Frankfurt am Main, portar

Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia, admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA

Mediafax acum 34 minute
Absolventul unui colegiu militar din Alba Iulia a fost admis la Academia Forţelor Aeriene din SUA. La finalul studiilor, el se va întoarce în România pentru a începe cariera de ofiţer.

FOTO Un tânăr de 19 ani a murit după un accident între o mașină și un tren

Botosani News acum 37 minute
O coliziune a avut loc între un tren și un autoturism, luni seară, la o trecere la nivel cu calea ferată de pe raza orașului Liteni. Mașina a fost prinsă sub locomotivă și o singură persoană în interior, a rămas încarcerată. Au intervenit pompierii

Presa franceză, după victoria României cu Ucraina: Românii au dat o lecţie de fotbal

News.ro acum 2 ore
Ultraeficientă, România a surclasat, luni, Ucraina la Munchen (3-0), în grupa E de la Euro-2024. Ucraina, în ciuda posesiei copleşitoare, a fost neputincioasă, au notat jurnaliştii de la lequipe.fr. Deşi a avut 70% din posesie şi a dominat mare part

Fetiţă de patru ani, preluată de SMURD după ce a înghiţit o monedă

Adevarul acum o ora
O fetiţă, în vârstă de patru ani, din localitatea Corni, județul Botoșani, a ajuns la spital după ce a înghiţit accidental o monedă. ISU Botoșani le amintește părinților care au copii mici că aceștia sunt foarte imprevizibili, iar situațiile ca acea

BREAKING | Andrei Muraru a murit într-un accident cumplit de motocicletă

Cancan acum o ora
Durere cumplită pentru o familie din Botoșani! Andrei Muraru a pierit pe asfalt la doar 35 de ani. A fost victima unui accident rutier tragic și în ciuda manevrelor de resuscitare, bărbatul nu a putut fi salvat. Tânărul se afla pe motocicleta sa, câ

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum 3 ore
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 8 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Nicolae Ciucă îi felicită pe tricolori: Suntem mândri de voi şi mândri să fim români

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului Nicolae Ciucă i-a felicitat pe tricolori, luni seara, pentru victoria obţinută împotriva Ucrainei la Campionatul European de Fotbal, care are loc în Germania. „Felicitări, băieţi! Ne-aţi umplut inimile de bucurie! Suntem mândr

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/33°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
Iasi
acum

25°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

24°
lun.

20°/27°
mar.

21°/26°
mie.

20°/25°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
joi

20°/29°
Timisoara
acum

25°
lun.

17°/30°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/36°