Traficul rutier pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea se desfăşoară cu dificultate, vineri, în zona localităţii argeşene Cotmeana, unde un tir s-a răsturnat şi a blocat una dintre cele trei benzi de circulaţie, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, şoferul tir-ului a pierdut controlul volanului din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, cu ploaie şi apă pe carosabil.
"Şoferul în vârstă de 27 de ani, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea către Piteşti, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la stânga, carosabilul fiind ud, iar tirul a intrat într-un parapet din beton de pe partea dreaptă a drumului, răsturnându-se pe prima bandă de circulaţie", se arată într-un comunicat al Poliţiei Argeş.
Locul accidentului a fost semnalizat cu indicatoare rutiere, iar două echipaje ale Serviciului Rutier Argeş şi Secţiei de Poliţie Rurală Morăreşti dirijează circulaţia, care se desfăşoară în ambele sensuri, pe celelalte benzi rămase disponibile, urmând ca tirul să fie repus pe roţi de o macara.
În urma accidentului nu s-au înregistrat victime.
Traficul rutier pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea se desfăşoară cu dificultate, vineri, în zona localităţii argeşene Cotmeana, unde un tir s-a răsturnat şi a blocat una dintre cele trei benzi de circulaţie, informează Mediafax.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Argeş, şoferul tir-ului a pierdut controlul volanului din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, cu ploaie şi apă pe carosabil.
"Şoferul în vârstă de 27 de ani, care circula dinspre Râmnicu Vâlcea către Piteşti, nu a adaptat viteza într-o curbă periculoasă la stânga, carosabilul fiind ud, iar tirul a intrat într-un parapet din beton de pe partea dreaptă a drumului, răsturnându-se pe prima bandă de circulaţie", se arată într-un comunicat al Poliţiei