Zîmbea strîmb Dan Diaconescu cînd a aflat că a cîştigat licitaţia pentru Oltchim. N-avea discursul pregătit pentru ipoteza asta. Părea încolţit de propria lui victorie. A improvizat ceva, cam bălmăjit şi fără obişnuitul lui aplomb. La întrebarea, cînd va scoate banii, Diaconescu a dat un prim răspuns lămuritor asupra fondurilor pe care le are: – Cînd ar fi plătit şi PCC-ul! Ceva mai tîrziu i-a mai scăpat ceva, că nu se gîndea că va cîştiga licitaţia. Apoi caracaleanul a întors-o. Că nu se gîndea la altceva decît că el va lua Oltchimul, ca să-l dea poporului.

Dintre cei cu care am stat de vorbă despre putirinţa lui financiară, singurul care părea dispus să-l creadă – Fiindcă n-o fi nebun să se joace cu aşa ceva! era de părere că în spatele lui D.D. s-ar afla o bancă. Ipotetica bancă ar fi luat în serios spusele lui Diaconescu, că va emite acţiuni la Oltchim pe care să le poată cumpăra oricine. Ceilalţi erau convinşi că e un flaps şi că în spatele lui nu e nimeni. Ameninţările lui Ponta, să nu se joace D.D. cu privatizarea asta, par venite din partea cuiva care a aflat cum stă cu banii neaşteptatul cîştigător.

Peste cîteva zile, cred, Diaconescu va începe să se plîngă de ameninţări şi de uriaşele presiuni ale ciocoilor, care nu vor ca Oltchimul să ajungă, prin intermediul lui, în proprietatea poporului, şi care umblă să-l sperie pe investitorul strategic care se află în spatele său. Apoi va spune că el nu se lasă, chiar dacă investitorul strategic pe care se bizuia nu mai e dispus să-şi bage banii în România, de frica ameninţărilor, şi va apela la popor să facă front în jurul lui împotriva ciocoilor care încearcă să-l împiedice să achite banii.

Mă aşteptam din partea lui Diaconescu să facă panaramă la licitaţie. Dar circul la care s-a dedat omul statului, Remus Vulpescu, mi s-a părut de un penibil fără margini. Ăsta se deda la clovnerii în timp ce