Pactul Fiscal European, ca element component al arhitecturii economice europene, isi propune construirea unei zone de stabilitate in arealul euro, incercand sa aplice modelul german, ale carui rezultate timpul le-a demonstrat candva in Germania.

Faptul ca pactul a primit, recent, unda verde la Curtea Constitutionala Germana confirma ca si germanii ii acorda incredere, contand ca va ajuta la redresarea unei parti a Europei, aflata in suferinta.

Pactul nu este o noutate. Principiile lui se regasesc in conceptul neoliberal german care a stat la baza "miracolului economic" din anii '50 - este drept, sprijinit atunci si de faimosul plan Marshall.

Creatorii pactului au urmarit, evident, perfecta coerenta in cadrul celor 17 tari care formeaza Uniunea Economica si Monetara vizand in primul rand competitivitatea externa. Acesta a fost conceptul politicii economice germane din ultimele decenii, gandesc germanii ca trebuie sa fie si cel al Europei, de acum incolo.

De ce acesta? Pentru ca prosperitatea UE nu va rasari din pamant, daca fiecare din cele 17 tari membre vor cauta sa evolueze din tranzactiile reciproce intre ele, asa cum nici economia germana n-ar fi avut realizari spectaculoase daca se limiteaza la tranzactiile interne intre landurile ei, transferandu-si de la unul la altul propriile neajunsuri.

Limitarea salariilor si a beneficiilor

Prosperitatea va fi mare sau mica, in functie de competitivitatea fiecareia din cele 17 tari fata de terti parteneri, din afara UE. Acesta este adevaratul export care, odata pactul pus in aplicare, va aduce valuta in interiorul UEM. Privit asa, pactul reprezinta o angajare la greu, nu o para malaiata, picata la momentul oportun.

Functia pactului pe termen mediu si pe termen lung este sa impiedice tendinta statelor membre de a sprijini cresterea consumului