Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poluarea şi sedentarismul, chestiuni abstracte pentru publicul larg

Publicat in Bursa, luni 24 septembrie 2012 ·

Săptămâna Europeană a Mobilităţii s-a încheiat aşa cum a început, într-un semi-anonimat nemeritat. Cu excepţia câtorva organizaţii, a unor televiziuni şi a unor politicieni dornici să stoarcă puţină popularitate, marea masă a oamenilor nu au aflat sau au ignorat acest mesaj important pentru sănătatea planetei, cu tot ceea ce cuprinde ea. Ziua fără maşini este sărbătorită în întrea-ga lume, în fiecare an, pe 22 septembrie. Anul acesta, mii de localităţi din zeci de ţări au ales să promoveze în mod organizat alternativele mai puţin poluante la automobil. Dacă mobilitatea a fost călcată în picioare, în primă fază de agitaţia provocată de faptul că elevii au început şcoala şi în a doua de ploile torenţiale, ziua fără maşini a avut parte de o soartă mai bună pentru pentru că a picat... sâmbăta, când prin tradiţie străzile sunt mai puţin populate cu automobile. Oricum, natura s-a răzbunat puţin şi în preziua zilei fără maşini, pe motiv de ploaie apărând zeci de ambuteiaje, după ce toate pasajele din Capitală au fost inundate. Din păcate a apărut şi un număr record de accidente rutiere, cu nenumărate victime din toate colţurile ţării. Statistică tris-tă din toate punctele de vedere.

Chiar dacă ar trebui să mobilizeze, ştirile cu politicieni cu maşină la scară decişi să-şi to-cească tălpile pantofilor într-o anume zi nu fac decât să stârnească zâmbete. Primarul Clujului, Emil Boc, a mers, vineri, pe jos de acasă la Primărie pentru a marca Săptămâna Europeană a Mobilităţii şi Ziua europeană fără maşini, şi a făcut 18 minute faţă de 6 minute cât face în mod normal cu maşina. Emil Boc a explicat în amănut această "aventură": "Este o vreme ploioasă, care aduce belşug, şi m-am pregătit pentru ploaie. Este o zi în care trebuie să ne amintim că poate exista şi viaţă fără maşină. Din nefericire, ne amintim foarte rar că poate exista viaţă fără maşină, şi eu zic că merită să î

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum o ora
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum o ora
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Cum profită FCSB de triumful lui Real Madrid din finala Ligii Campionilor

HotNews acum o ora
„Galacticii” au câștigat sâmbătă searp al 15-lea trofeu UCL, după 2-0 cu Borussia Dortmund. FCSB a urmărit cu interes finala Champions League, una care influențează considerabil traseul „roș-albaștrilor” în preliminariile viitorului sezon, scrie Gol

Microîntreprinderile realizează peste o treime din profitul net total din economia României

Mediafax acum o ora
Microîntreprinderile, adică firmele care au între 0 şi 9 sa­lariaţi şi o cifră de afaceri de cel mult 2 milioane de euro, generează doar 12% din cifra de afaceri totală din economie, chiar dacă reprezintă 93% din numărul total de companii de pe plan

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 2 iunie 2024. Care sunt numerele câştigătoare

Adevarul acum o ora
Duminică, 2 iunie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La ultimele trageri, Loteria Română a acordat peste 16.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 868.300 de lei.

Alegeri în India: Narendra Modi, aproape să obţină un al treilea mandat de premier

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul indian Narendra Modi este pe cale să fie reales pentru un al treilea mandat consecutiv în fruntea ţării, după ce sâmbătă s-au încheiat şase săptămâni de alegeri generale, relatează AFP. Rezultatele scrutinului, cel mai mare din istori

Constanța găzduiește evenimente de neratat duminică, 02 iunie 2024!

Ziua Constanta acum 48 minute
Azi, 02 iunie 2024, în Constanța, sunt o varietate de evenimente care să acopere diverse interese și preferințe ale locuitorilor. Sunteți invitați să vă bucurați de aceste evenimente și să vă creați amintiri frumoase în acest weekend! Duminică, 2 iu

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 10 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Prognoza meteo 2 iunie 2024: Vreme de vară în toată țara. Unde va fi cel mai cald

Adevarul acum o ora
Meteorologii au anunțat că duminică, 2 iunie 2024, temperaturile vor continua să crească în aproape toată țara astăzi. Vremea va fi călduroasă, cu șanse reduse de precipitații spre seară și noaptea.

După un meci epic de patru ore şi jumătate, încheiat după ora 03.00, Novak Djokovici s-a calificat în optimi la Roland Garros

News.ro acum o ora
Condus cu 2-1 la seturi, la ora 01.30 într-un meci care a început după ora 22.30, sâmbătă, pe terenul central, Novak Djokovici, locul 1 ATP, a reuşit în cele din urmă să se impună în faţa italianului Lorenzo Musetti (locul 30 mondial), scor 7-5, 6-7

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

25°
dum.

20°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°