Atât acuzarea cât şi apărarea îşi vor susţine, astăzi, de la ora 11.00, la Curtea de Apel Oradea, ultimele pledoarii în procesul fugii sirianului Omar Hayssam. Ar putea fi ultimul termen al dosarului în care Hayssam este judecat pentru fugă din România.
După aproape cinci ani de proces, atăzi, magistraţii ar utea da o decizie finală în cazul lui Omar Hayssam, sirianul acuzat că în 2006 a răpit trei reporteri români în Bagdan. El este judecat pentru că a fugit din România.
La ultima înfăţişarea, cea din 17 iulie, judecătorul Curţii de Apel Oradea, Traian Muntenu, i-a anunţat pe avocaţii fraţilor lui Hayssam, Omar Hayssam, Mukhles şi Mahmoud şi pe cel al omului de afaceri Tartousi Mustafa că până la următorul termen al procesului, stabilit pentru astăzi 24 septembrie, să-şi formuleze concluziile şi pledoariile finale.
Dosarul privind fuga din România a lui Omar Hayssam se judecă la Curtea de Apel Oradea după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în mai 2009, cererea de mutare a cauzei de la Curtea de Apel Bucureşti.
În toamna lui 2007, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) i-au trimis în judecată pe Mustafa Tartoussi, Mukhles şi Mahmoud Omar, pentru înlesnire a ieşirii din ţară a unei persoane despre care se cunoştea că este cercetată pentru fapte de terorism, Omar Hayssam, respectiv pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
Anchetatorii au stabilit că, în perioada 23-30 iunie 2006, Mustafa Tartoussi ar fi planificat şi înlesnit, împreună cu Omar Mahmoud şi Omar Mukhles, ieşirea frauduloasă din România a lui Omar Hayssam, deşi cunoştea faptul că acesta a fost trimis în judecată pentru acte de terorism prin organizarea şi finanţarea operaţiunii de răpire a trei jurnalişti români în Irak.
Cercetările făcute în faza de urmărire penală au relevat faptul că pl