Vai, ce mai freamat, ce mai vuiet, presedintele poporului nu mai semneaza privatizarea Oltchim! Ramane tarisoara fara echipa de handbal, ca de soarta oamenilor din combinat nu pare nimeni extrem de preocupat. Ponta face pe incruntatul in direct, Chitoiu o arde a ridicola transparenta. Folosindu-l pe domnu’ Dan in cacealmaua asta penibila cu privatizarea Oltchim, paradoxal, guvernul castiga exact ceea ce avea nevoie: timp. Era obligatoriu sa deruleze pana la o anumita data procedura transparenta de privatizare, a facut-o. Strict procedural si institutional, s-a incadrat in obligatia stipulata in Memorandumul cu FMI si, pentru ca investitorul desemnat castigator a anuntat ca renunta la semnarea contractului, e nevoit sa reia, intr-un termen rezonabil, procedura de privatizare. Eventual, pana atunci, poate convinge un mare investitor (pe care-l serveste pe alta parte) sa sacrifice niste maruntis pentru spalarea postelectorala a obrazului.
Pierde, insa, dincolo de efectul electoral, iremediabil, imaginea procesului de privatizare. Nu ca am fi avut vreuna viguroasa pana acum, fiindca n-am fost chiar performerii Europei. Dar, dupa ani de zile de blocare totala a privatizarii, specifica regimului Basescu, reluarea ei este lamentabila. La cat de jenant s-a desfasurat circul asta televizat in direct si dupa cum s-a comportat mascariciul de Vulpescu, nici un investitor strain sanatos la cap nu va participa vreodata la o procedura desfasurata de o institutie condusa de el. Nici un om intreg la minte nu-si putea inchipui ca farsorul OTV, baiat simpatic in particular si cu mare lipici la proletariat, are vreo para chioara de sacrificat in aventura asta sau ca ar avea cea mai vaga experienta de management in petrochimie. L-au folosit si s-au lasat, la randul lor, folositi.
In Romania au existat, ca efect al implicarii Bancii Mondiale si nu numai, foarte buni meseri
