Pana acum, DD s-a vrut politician. Dupa indelungi chinuri, i-a iesit ceva intre Caragiale si populism de cartier, de sfarsit de secol XIX, cand se chema narodnicism. Atunci, intelighentia romaneasca i-a gasit acestui curent o parte laudabila, numind-o poporanism.
Pe DD l-a interesat demult puterea politica, adica sa aiba si el, ca atatia altii la fel de dornici de mariri peste noapte, la fel de chemati ori nechemati, un cuvant de spus asupra sortii amarastenilor, principala materie prima a afacerilor sale.
Parandu-i-se ca o cariera politica, odata inceputa sub auspiciile de mai sus, isi va urma cursul de la sine spre culmi de azur, isi schimba paradigma demersului politic cu 180 grade si se lanseaza "en fanfare" ca mare om de afaceri. Mic fusese.
Numai ca saracenii si chilipirgiii, care altadata isi facusera ochii cat cepele la promisiunile salivante ca vor primi fiecare cate 20.000 de euro, nu-l vor mai crede, vor avea indoieli asupra banetului dispus sa-l dea pe combinatul falit Oltchim. Vor spune ca nicicand demagogia nu a cunoscut mai marete realizari.
Banii la bani...
Si daca are banii, si daca nu-i are, dilema e aceeasi. Niciuna dintre variante nu-l avantajeaza pe omul politic DD: ca romani neaosi ce suntem, ne vom intreba de unde ii are si vor incepe carcotelile, iar daca nu-i are, intra lumea la idei: cine-i va imprumuta si de ce si in ce conditii si de ce tocmai lui? Nu cumva ni se arata un nou vanzator de tara, caci la noi pana si jocurile copiilor se numesc "de-a tara furata", "de-a hotii si vardistii"...?
Nu se stie daca ne va vinde ori nu tara, nu stim nici daca mai e ceva de vanzare, dar se stie sigur ca va incasa un comision pe banii primiti de la o banca pitita pe undeva sau de la un personaj din romanele cu haiduci care vrea sa mascheze o spalatura de cash. E vorba de haiduci roma
