Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV Un meci din Cupa României este în pericol să nu se joace! Oţelul se poate califica în 8-imi la "masa verde": 'Suntem profesionişti'

Publicat in Pro Sport, luni 24 septembrie 2012 · ·

Sportul Studenţesc nu mai are loc pe nicăieri după ce echipa a fost alungată din Regie de datoriile pe care le-a acumulat. Pentru meciul de miercuri din Cupa României, contra Oţelului, Vasile Şiman ajunsese la un acord cu naşul George Copos ca partida să se dispute în Giuleşti, însă varianta a picat.

Motivul îl reprezintă faptul că va juca şi ea în ziua următoare, pe acelaşi stadion, împotriva Olimpiei Satu Mare, iar administratorii se tem că această succesiune de mecuri va fi extrem de dăunătoare pentru suprafaţa de joc. De aceea, Şiman le-a propus gălăţenilor să dispute meciul pe terenul sintetic de la Buftea, însă aceştia au respins din start varianta, venind în schimb cu o altă propunere.

"Din păcate nu mai putem juca meciul de Cupă în Giuleşti, astfel că domnul Şiman trebuie să se reorienteze şi să găsească un alt stadion disponibil. Am fost invitaţi să jucăm pe un teren sintetic, însă n-am putut accepta aşa ceva deoarece noi suntem un club profesionist şi nu ne permitem să ne accidentăm jucătorii. Mai mult, am încercat să sărim în sprijinul celor de la Sportul şi i-am invitat să vină să joace la Galaţi, însă n-au fost de acord. Acum se caută soluţii", a spus Narcis Răducan pentru ProSport.

În disperare de cauză, Vasile Şiman încearcă acum să mute partida cu Oţelul la Ştefăneşti, dar nici această variantă nu este deocamdată una sigură pentru formaţia bucureşteană.

Sportul Studenţesc nu mai are loc pe nicăieri după ce echipa a fost alungată din Regie de datoriile pe care le-a acumulat. Pentru meciul de miercuri din Cupa României, contra Oţelului, Vasile Şiman ajunsese la un acord cu naşul George Copos ca partida să se dispute în Giuleşti, însă varianta a picat.

Motivul îl reprezintă faptul că va juca şi ea în ziua următoare, pe acelaşi stadion, împotriva Olimpiei Satu Mare, iar administratorii se tem că

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 55 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 51 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 40 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 40 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°