Grupul taiwanez Foxconn a suspendat activitatea fabricii din Taiyuan, China, care produce şi piese pentru iPhone 5, din cauza unei altercaţii în care au fost implicaţi aproximativ 2.000 de angajaţi, izbucnită aparent după ce un paznic a lovit un muncitor.
"Bătaia a luat sfârşit. Anchetăm cauza altercaţiei şi numărul angajaţilor implicaţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Foxconn, Louis Woo, citat de The Guardian. Woo a precizat că ar putea fi vorba de până la 2.000 de angajaţi de pe liniile de producţie.
Reprezentantul Foxconn susţine, potrivit Bloomberg, că bătaia a izbucnit între "două grupuri rivale de angajaţi de pe liniile de producţie", într-un campus de cămine administrat de o altă companie.
Un comunicat al poliţiei locale transmis de agenţia Xinhua notează că autorităţile au detaşat 5.000 de poliţişti în campusul fabricii de la Taiyuan.
Situaţia a fost readusă sub control după patru ore de violenţe, iar aproximativ 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit Foxconn, cel mai mare contractor din lume pentru producţia de electronice. Câţiva angajaţi au fost arestaţi.
Compania şi poliţia locală susţin că incidentul nu pare să fi avut legătură "cu munca".
Din comentariile apărute pe diverse site-uri din China reiese că violenţele au izbucnit după ce un paznic ar fi lovit un angajat.
Fabrica de la Taiyuan are aproape 80.000 de angajaţi şi produce şi asamblează piese pentru diverse echipamente electronice, potrivit lui Woo. Surse din interiorul fabricii susţin că unitatea produce şi piese pentru iPhone 5.
Foxconn, denumirea comercială a gigantului taiwanez Hon Hai Precision Industry, are peste 1 milion de angajaţi şi este unul dintre cei mai importanţi furnizori pentru companii precum Apple, Hewlett-Packard (HP), Sony, Nintendo sau Microsoft.
Woo a precizat că altercaţia a avut loc în