Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mang: Fostul PDL-ist Petru Fillip candidează ca PSD-ist în Vrancea

Publicat in Bihoreanul, luni 24 septembrie 2012 ·

Schimb de colegii

Preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, că i-a propus omologului său liberal Cornel Popa schimbarea înţelegerii privind distribuţia candidaturilor pe colegii între cele două formaţiuni membre ale USL. Motivul? Maximizarea şanselor de câştigare a cât mai multor mandate.

Astfel, dacă prin "tratatul de la Murighiol" se convenise ca PNL să aibă candidaţi pentru Senat pe colegiile C1 şi C2 şi pentru Deputăţie pe colegiile C1, C2, C3, C4, C8 şi C9, iar PSD la Senat să meargă pe colegiile C3 şi C4 şi pe C5, C6 şi C7 la Camera Deputaţilor, Mang consideră că USL ar ieşi mai în câştig dacă PSD-iştii ar candida la Senat în C2 şi C4, iar liberalii în C1 şi C3.

"Am mobiliza mai bine atât activiştii celor două partide, care ar avea un plus de motivaţie în cazul în care într-un colegiu ar fi un candidat liberal pentru Senat şi unul social-democrat pentru Camera Deputaţilor, dar şi electoratul", a explicat Mang raţionamentul propunerii făcute, la care a precizat că Popa încă nu i-a dat un răspuns.

Portret de candidat

În ce priveşte candidaţii PSD, Ioan Mang a declarat că actualii deputaţi, Ioan Roman şi Sonia Drăghici, "au prioritate" în colegiile în care au fost aleşi în 2008 (C6 - Salonta, respectiv C7 - Nufărul Oradea), ceilalţi reprezentanţi ai partidului în lupta pentru Parlament urmând să fie desemnaţi până săptămâna viitoare, în prealabil vinerea aceasta fiind termenul limită pentru depunerea opţiunilor din partea pesediştilor care îşi doresc să candideze.

"Vrem să fie oameni noi, cu care să ne putem mândri în legislatura viitoare şi pe care să ne putem baza în dezvoltarea PSD Bihor", a spus Mang, făcând şi "portretul-robot" al candidaţilor ideali: "Să fie oameni noi şi surprize plăcute, oameni care să se fi implicat în campania pentru alegerile locale şi în cea pentru referendum, să

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 2 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 37 minute
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

Două avioane s-au ciocnit la un show aviatic în Portugalia. Un pilot a murit

Mediafax acum 29 minute
PAF, care a organizat spectacolul la o bază aeriană din Beja, la 180 km sud de Lisabona, a precizat că accidentul a implicat avioane din patrula acrobatică YAK STARS. Patrula include piloţi portughezi şi spanioli şi a fost descrisă de PAF ca fiind „

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum o ora
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

E haos în Germania! Atenţionare de călătorie pentru zona Bavaria, acolo unde va sta România la EURO 2024

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania, Landul Bavaria, că autoritățile locale au emis avertismente de furtuni puternice (cod portoca

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 7 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Resctricțiile OPEC+ asupra producției de petrol, eliminate gradual abia din 2025

Capital acum o ora
Decizie luată astăzi cu privire la producţia mondială de petrol. Grupul ţărilor OPEC+ a hotărât să prelungească, pentru moment, reducerile impuse asupra producţiei ce sunt în vigoare de la finalul anului 2022.

Canotaj: România a făcut spectacol la Europenele de juniori - Șapte medalii de aur și două de argint

HotNews acum 40 minute
Romania a terminat pe prima poziție în clasamentul pe medalii al Campionatelor Europene de canotaj Under-19 de la Kruszwica (Polonia), cu nouă medalii în 11 probe (șapte de aur și două de argint). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture allian

Un tânăr a murit după ce a căzut în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt

Mediafax acum o ora
Un tânăr de 19 ani a murit după ce a căzut, sâmbătă seara, în timp ce se plimba cu skijet-ul pe râul Olt. Corpul lui a fost găsit duminică dimineaţa.

Vlad Gherman și Oana Moșneagu s-au căsătorit religios! Primele imagini de la nunta lor

Cancan acum 3 ore
Fericirea este mare pentru Vlad Gherman și Oana Moșneagu! Astăzi, 2 iunie 2024, cei doi și-au pus pirostriile în fața lui Dumnezeu. Au pășit încrezători în biserică și au spus „Da!” în fața preotului care a oficiat slujba cununiei. Pe rețelele de so

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/30°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
Iasi
acum

23°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
Constanta
acum

25°
dum.

19°/26°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
dum.

15°/27°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°