Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: “Paul Harris Fellow” pentru rotarienii mureșeni

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 24 septembrie 2012 ·

Șase membri ai Rotary Club Târgu-Mureș au primit joi, 20 septembrie, distincția “Paul Harris Fellow” din partea guvernatorul Districtului Rotary 2241 România și Republica Moldova, Radu Popescu, în cadrul unei ceremonii găzduită de restaurantul “Europa”, la care au fost invitați reprezentanții tuturor cluburilor Rotary din “orașul trandafirilor”. Astfel, activitatea depusă în spiritul ideilor rotariene, în folosul comunității, a cinci foști președinți ai Rotary Club Târgu-Mureș, Andrei Moscviciov, Ioan Nicolăescu, Niculae Havrileț, Radu Dredețianu și Tiberiu Cristian, precum și a unui fost asistent guvernator, Emanuel Viciu, a primit cea mai înaltă recunoaștere posibilă pentru un membru al marii familii Rotary International. Președintele Rotary Club Târgu-Mureș pentru anul rotarian 2012-2013, Radu Crișan, s-a arătat onorat de organizarea unui asemenea eveniment și totodată mândru de faptul că șase mureșeni au primit cea mai înaltă distincție rotariană. “Activitatea noastră, a rotarienilor, se desfășoară în slujba comunității din care facem parte, dar nu numai, ci și în slujba comunității internaționale. În afară de recunoașterea semenilor noștri de lângă noi există o distincție care se numește “Paul Harris Fellow”, care este acordată de Rotary International în semn de recunoaștere individuală a meritelor individuale a membrilor Rotary. Sunt deosebit de mândru că în acest an în care sunt președintele Rotary Club Târgu-Mureș această recunoaștere a fost făcută la mai mulți colegi de-ai mei”, a declarat Radu Crișan. Un aport deosebit în organizarea evenimentului l-a avut și Mircea Solovăstru, asistent guvernator Districtul Rotary 2241 România și Republica Moldova. “Activitatea membrilor Rotary Club Târgu-Mureș gravitează în jurul celor două principii fundamentale lansate de Paul Harris: „A servi mai presus de tine însuși” și „Profită mai mult acela care servește cel mai m

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rata anuală a inflației a coborât la 5,12%, în mai 2024

Ziua Constanta acum o ora
Rata anuală a inflaţiei a coborât, în luna mai 2024, la 5,12%, de la 5,9% în aprilie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 1,24%, cele nealimentare cu 6,38%, iar serviciile cu 9,29%, potrivit datelor publicate miercuri de Insti

Județele care intră sub cod galben de furtună și caniculă. Cum e vremea la București

Ziare.com acum 21 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a avertizat că miercuri, 12 iunie, 21 de județe au avertizare de cod galben pentru instabilitate atmosferică. Sudul țării rămâne în caniculă, cu atentionare de cod galben pentru disconfort termic. Codul

Patronii depozitului GPL, care a explodat la Crevedia, au fost trimiși în judecată. Ce acuzații le aduc procurorii

Ziare.com acum 2 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL, au fost trimiși în judecată miercuri de Parchetul General, fiind acuzați de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru și nerespectarea siguranței la locul de muncă, anunță G4M

Atac aerian asupra Israelului. Aproape o sută de rachete au fost lansate din Liban

Mediafax acum 38 minute
Aproximativ 90 de rachete au fost lansate din Liban spre nordul Israelului miercuri dimineaţă, anunţă armata israelienă. „Unele dintre lansări au fost interceptate, s-au depistat prăbuşiri în mai multe zone din nordul ţării, în urma cărora au izbucn

ANI a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate de 1.374.478 lei între averea dobândită şi veniturile realizate de un funcţionar public cu statut special la Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Arad /Medic, în incompatibilitate

News.ro acum o ora
Agenţia Naţională de Integritate a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate sau a sesizat organele de urmărire penală în cazul a 4 persoane. În cazul lui Popovici Cosmin Ovidiu Florian, funcţionar public cu statut special în cadru

Marcel Ciolacu ne-a dat o țeapă. Iar Ciucă, o țeapă și mai mare

Ziua News acum 43 minute
Într-un discurs triumfalist, imediat după exit-poll, Marcel Ciolacu ne-a asigurat că cea mai mare victorie a struțo-cămilei PSD-PNL, care, vezi Doamne, nici în ruptul capului nu vrea să se transforme în partid stat, a constat în legitimarea prin vot

Jandarmeria: Luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 a fost observat un bărbat care umbla într-un sac. A spus că erau materiale auxiliare. Un membru al biroului a comunicat că nu este nicio problemă

G4Media acum 52 minute
Jandarmeria Capitalei a anunțat că, luni seara, la Biroul Electoral Sector 1 un jandarm a observat un bărbat care umbla într-un sac și care i-a spus că acesta s-a rupt, iar în el sunt materiale auxiliare folosite în procesul de votare. Jandarmul a v

Războiul din Ucraina. Rusia a lansat un atac major cu rachete balistice şi drone asupra Kievului

Mediafax acum 3 ore
„Inamicul a lansat un alt atac cu rachete asupra capitalei! Atacul a fost combinat, cu diferite tipuri de arme folosite. Inamicul a lansat rachete de croazieră Kh-101/Kh-555/Kh-55”, se precizează în postarea de pe Telegram. Potrivit rapoartelor prel

ALEGERI LOCALE 2024 - Clotilde Armand reclamă că au mai dispărut 1000 de buletine de vot ”din pixul PNL-PSD” / Mesajul pentru Marcel Ciolacu

News.ro acum 2 ore
Primarul Sectorului 1 Clotilde Armand, care îşi dispută victoria în cursa pentru Primărie cu candidatul PSD-PNL George Tuţă, susţine miercuri dimineaţă că peste 1.000 de buletine de vot, în alb, de la Secţia de votare nr. 29, la Centrul Social Sf. L

Kievul ia în considerare participarea Rusiei la următorul summit de pace

HotNews acum o ora
Cu câteva zile înainte de conferinţa privind pacea în Ucraina fără Rusia, Kievul a luat în considerare marţi participarea Moscovei la un summit ulterior, cu scopul de a primi o foaie de parcurs aprobată de comunitatea internaţională pentru a pune ca

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
vin.

19°/25°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

22°
mie.

16°/23°
joi

18°/21°
vin.

16°/22°
sâm.

13°/25°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/24°
vin.

19°/24°
sâm.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

14°/24°
joi

14°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/25°
Timisoara
acum

22°
mie.

16°/24°
joi

15°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

14°/29°