Un urs a omorât un porc şi o vacă aflate în proprietatea unor oameni din localitatea covăsneană Băţani, informează Agerpres. Primarul comunei, Simon Andras, a declarat luni că ursul a dat atacul la sfârşitul acestei săptămâni, iar pe lângă cele două animale ucise a mai rănit şi o altă vacă. Potrivit calculelor primarului, acesta este cel de-al 37-lea atac dat de urşi la Băţani din primăvară şi până acum.
„Sunt foarte mulţi urşi, foarte mulţi şi vin până în grădinile oamenilor. La noi e dezvoltată zootehnia, în toată comuna avem 4.500 de bovine, 9.000-10.000 de ovine şi în total vreo 35-40 de stâni şi toate au dat tributul (...) Zeci de ani urşii au fost apăraţi, s-au înmulţit şi acum nu se mai poate trăi de ei. Am depus plângeri la Prefectură, la Agenţia de Mediu, am cerut despăgubiri (...) Oamenii sunt nemulţumiţi şi spun că, dacă nu se iau măsuri, atunci vor trebui să ia ei“, a declarat Simon Andras.
Acesta consideră necesar să se facă un recensământ al urşilor pentru a se şti cu exactitate câţi trăiesc în România, apreciind că la ora actuală sunt de 10 ori mai mulţi decât cei din evidenţele oficiale.
Şi alţi primari din judeţul Covasna s-au plâns în ultimii ani din cauza urşilor, arătând că aceştia au atacat animale şi chiar oameni.
Un caz inedit a fost semnalat recent în municipiul Sfântu Gheorghe, unde un urs a fost văzut de o patrulă de ordine publică în timp ce se plimba noaptea prin apropierea uneia dintre arterele principale din oraş, respectiv Bulevardul Grigore Bălan. Câteva imagini au fost surprinse de o cameră de supraveghere a Grupului şcolar 'Puskas Tivadar'. Ursul nu a provocat niciun fel de pagube şi a dispărut pe câmp la ieşirea din Sfântu Gheorghe spre Ilieni.
Potrivit statisticilor, în judeţele Covasna, Harghita şi Vrancea trăieşte cea mai mare populaţie de urşi bruni din Europa, ap