Chiar riscând să pierd mulți cititori prin hățișurile privatizării pline de ciudățenii de la Oltchim, continuu sa scriu despre diploma de bacalaureat profesional. Legea adoptată de Senat asteaptă sa fie promulgată de Președintele României. Dacă aș fi în locul ministrului educației, mi-aș da seama de eroare măcar în ceasul al doisprezecelea și  i-aș cere președintelui să nu promulge această lege pentru că-i dezavantajează pe cei aflați deja în dificultate, printr-un parcurs școlar dificil. Cum nu sunt ministrul educației, tot ce pot face este să scriu.

Pertinența temei in discuție are o triplă motivație. Mai întâi e convingerea că în educatie, mai mult decât în alte domenii, e foarte amar gustul când culegem doar ceea ce am semănat. Deși știm bine că nu-i de unde, nu putem să nu dorim mai mult pentru că educația înseamnă altceva decât dresaj. Bâlbâielile din schimbările anilor 1990 din învațământul românesc isi arată acum tot mai mult roadele lasând să iasă la iveală plagiatele, impostura, incultura. Scoala românească își pierde reperele. “Cine are carte, pleacă departe”, spunea Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la începutul noului an școlar. In al doilea rând este credința că avem nevoie să dezvoltăm comportamente proactive și nu reactive în materie de reformă educativă. Asta înseamnă să introducem în discursul public moduri alternative de acțiune. Pas cu pas, ne dăm astfel o șansă să stocam întelegeri care ne vor ajuta să știm mai bine ce schimbări merită să fie susținute și de ce. Ultimul motiv e că am prezentat recent modul cum este organizat sistemul de formare profesională inițială în Elveția. Am arătat, în linii mari, structura și principiile sale de bază. Am lăsat însă la o parte orice precizare legată de felul cum s-a dezvoltat acesta. Or, ca să întelegem principalele mecanisme de acțiune care au facut p