La sfârşitul săptămânii trecute se făcea public faptul că “s-au găsit” banii pentru reabilitarea Gării de Nord şi că în acest an s-ar putea organiza licitaţie pentru atribuirea contractului de reabilitare unui nou antreprenor. De fapt, finanţarea a existat, în baza unui împrumut B.E.R.D. contractat şi aprobat acum aproape zece ani. Proiectul de reabilitare, însă, nu poate demara din cauza neînţelegerilor, transformate în litigii cu foştii antreprenori care s-au ocupat de această lucrare.
B.E.R.D. a prelungit acordul de finanţare
În presa locală apărea, săptămâna trecută, o informaţie potrivit căreia ministrul Transporturilor,Ovidiu Silaghi, a decis să aloce 1,3 milioane de euro, în regim de urgenţă, din fonduri ale Băncii Europene de Reconstrucţie şi Dezvoltare, pentru reabilitarea Gării de Nord. De asemenea, se mai anunţa că licitaţia de execuţie va avea loc în acest an.
Banii respectivi, veniţi prin finanţare B.E.R.D., au existat tot timpul, după cum TIMPOLIS a arătat de fiecare dată când a abordat acest subiect, de-a lungul ultimilor ani. În 2003, Compania Naţională de Căi Ferate C.F.R. S.A. a contractat un credit extern în valoare de 24 de milioane de euro, de la B.E.R.D., finanţarea fiind garantată de către România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, pentru execuţia de lucrări de modernizare a cinci mari staţii de cale ferată din ţară – Constanţa, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Craiova –, precum şi pentru servicii legate de supervizarea lucrărilor, care au fost atribuite de la Bucureşti .
Dacă în cazul celorlalte patru staţii C.F.R. lucrurile au fost puse în practică întocmai, la Timişoara s-au împotmolit din cauza neînţelegerilor cu antreprenorii. Însă nu s-a pus problema ca banii pentru realizarea lucrării să nu existe, banii rămânând în continuare la dispoziţia Statului român. “A fost un acord