Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Cluj: țintă falsă

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 24 septembrie 2012 ·

După ce echipa lor a pierdut duminică seara la Tg. Jiu, 1-2 cu Pandurii, oficialii CFR-ului au pus înfrîngerea pe seama arbitrajului. Încă mai mult, Andone l-a invitat pe Cristian Balaj “să ne lase!”, în vreme ce Paszkany l-a făcut pe “central” cu ou și cu oțet. L-a numit “penibil” și l-a amenințat că-l va reclama la UEFA!

Părerea mea e că s-au ambalat fără motiv, punct de vedere mai larg, pe care am înțeles că-l împărtășesc și conducătorii CCA. Concret, deși a mai greșit, Balaj nu poate fi acuzat de influențarea rezultatului în condițiile în care analiza video ține cu el. Îi dă dreptate în toate momentele importante.

Pe lîngă eliminarea lui Cadu, decizie imposibil de contestat, n-are rost să vorbim nici despre penalty-urile dictate pentru gazde. La primul, Sepsi i-a aplicat lui Alex Grigoraș un procedeu folosit în judo și l-a răsucit ca pe un titirez. La celălalt, Mureșan a jucat balonul cu mîna în interiorul suprafeței de pedeapsă. Întrucît mîna mijlocașului clujean era depărtată de corp precum o aripă, se impunea acordarea loviturii de la 11 metri.

Campioana a cerut și ea două penalty-uri. Faze controversate, mai ales aceea în care Nicoară s-a prăbușit în urma duelului cu Ungurușan. A existat contact între cei doi, piciorul fundașului atingîndu-l pe al atacantului. Numai că, înainte de asta, Ungurușan ștersese mingea cu vîrful ghetei. Nicoară a continuat alergarea și a căzut în speranța că-l va păcăli pe arbitru. Balaj însă, adept al jocului liber, de angajament, nu obișnuiește să sancționeze dueluri de genul celui de mai sus. În fond, fotbalul e sport de contact și nu orice atingere se fluieră. Faza rămîne singura sub semnul îndoielii, dar părerea mea e că băimăreanul a procedat corect.

El a judecat bine și în prelungiri, cînd Mamele a țîșnit din spatele lui Camora și a respins balonul cu capul, după care, într-adevăr, și-a tamponat adver

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 28 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 29 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 40 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 27 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°