Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: „Privatizarea Oltchim nu este ca şi când ai vinde o fabrică de pantofi sau de eugenii”

Publicat in Adevarul, marți 25 septembrie 2012 ·

Situaţia Oltchimului a fost tema conferinţei de presă de astăzi, 25 septembrie, susţinută de premierul Victor Ponta la sediul Ministerului Economiei, alături ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu şi Remus Vulpescu, şeful OPSPI. Am păstrat integral transcrierea primită de la Biroul de presă al Guvernului pe această temă. Doar intertitlurile ne aparţin.

Victor Ponta: Am răspuns invitaţiei domnului ministru Chiţoiu de a avea această întâlnire cu media de aici, de la sediul Ministerului Economiei; de altfel şi ieri am avut o discuţie destul de lungă atât cu domnul Chiţoiu, cât şi cu domnul Vulpescu si cu ministrul de Finanţe. Am considerat absolut necesar să punem la dispoziţia media şi, evident, a opiniei publice, câteva dintre datele esenţiale care au marcat ultimii ani de evoluţie, sau involuţie, dacă doriţi, a situaţiei de la Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Este necesar acest lucru deoarece, absolut legitim şi întemeiat, a existat un interes major al mass-media, al opiniei publice. Există un interes major al zonei geografice şi social-economice, pentru că Oltchim nu înseamnă doar cei 3000 de angajaţi, ci înseamnă alte unităţi economice care depind de funcţionarea Oltchim, înseamnă municipiul Râmnicu-Vâlcea, Argeş, Gorj, sigur, mult mai mult decât atât şi pentru că, într-adevăr, situaţia de la Oltchim este în responsabilitatea guvernului, indiferent că în acest moment este acest guvern.

Este o procedură pornită de mai mult timp şi rezultatul final va trebui să ducă, în primul rând, la continuarea existenţei şi funcţionării combinatului, la păstrarea locurilor de muncă şi la o strategie pe termen mediu şi lung de recuperare atât a datoriilor, cât şi, evident, la un moment dat, de a aduce combinatul în situaţia de a avea profit, de a plăti taxe şi de a asigura, repet, locurile de muncă.

Aş vrea să consideraţi aceste date pe care le punem astăzi la dispoziţie, cel

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii de Gimnaziu intră în vacanța de vară. Structura anului școlar 2024-2025

Adevarul acum o ora
Elevii vor intra de vineri, 21 iunie 2024, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Foto: INCENDIU lângă o pensiune, în această dimineață. 14 persoane s-au autoevacuat!

Gazeta valceana acum 2 ore
Pompierii vâlceni au fost solicitați în această dimineață de vineri, 21 iunie 2024, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ștrandului Ocnele Mari. S-au deplasat de

Restricții de circulație pe drumuri din mai multe județe, din cauza caniculei

Press Alert acum 33 minute
< figure id="attachment_528352" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Sursa foto: DRDP Timișoara Centrul Infotrafic anunță că vineri vor fi impuse restricții de tonaj pentru mașinile de peste 7,5 tone pe drumuri din mai multe județe d

Procesul lui Vlad Pascu continuă vineri. Nou termen în dosar la Judecătoria Mangalia

Ziare.com acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, este programat vineri, 21 iunie, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, propus de părţile civile. În urmă cu o săptămână, ju

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

News.ro acum 2 ore
Armata Coreei de Sud a tras focuri de avertisment după ce mai mulţi soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa, afirmă Statul Major General, conform Reuters. Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focurile de avertisment, a adăugat Stat

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Joe Biden va interzice vânzările de software Kaspersky în SUA din cauza legăturilor companiei cu Rusia

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va anunţa joi planuri de a interzice vânzarea software-ului antivirus realizat de Kaspersky Labs din Rusia în Statele Unite, a declarat o persoană familiarizată cu problema, citând marii clienţi ai companiei din SUA, inclusiv fur

Reacţii după ce Spania a învins Italia şi s-a calificat în optimi la Euro

Mediafax acum 44 minute
„Sunt foarte mândru de rezultat şi de modul în care am câştigat acest meci, dar este un turneu foarte provocator şi cu cât vom merge mai departe, adversarii noştri vor ajunge să ne cunoască şi vor deveni din ce în ce mai dificili. Sunt multe echipe

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 11 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Informări publice - 21 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 267 din 28.06.2023. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru ,,Construire locuinţă unifamilială,(Sc = 228,96 mp, Sd=635,00 mp, Sutilă= 458,56 mp, Rh =P+1E+M, Cat.imp=,,D,, H max =10,52 m, POT =28,00%, C

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

20°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

21°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°