- Cultural - nr. 186 / 25 Septembrie, 2012 Carti noi Geografii literare Intr-un iures editorial, Petre Curticapean a publicat in ultimii ani mai multe volume de versuri, parca razbunandu-se, intr-un fel, pe lungile sale perioade de tacere editoriala, prins, cum ar spune N. Steinhardt, in tot felul de angarale administrative, ca profesor, ca director de scoala. Mai evident ca in cartile anterioare, Ofranda se vrea, explicit, chiar din titlu, postata intr-un alt orizont existential si poetic, autorul punand mai pregnant accent pe sentimentul religios al fiintei. Psalm, Imn, primele doua poeme ale noului sau demers liric, sunt elocvente pentru aceasta deschidere/ optiune: "Stihurile/ izvorate din patima/ si dor/ sunt osanale pioase/ aduse puterilor/ ce m-au zamislit/ si mi-au calauzit pasii// Sunt picuri de lacrima/ din astri – repere/ din care mi-am urzit/ existenta” (Imn). Poezia devine astfel rugaciune, rugaciunea poezie. Intr-un asemenea cadru, nici nu mai mira titlurile celorlalte cicluri: Inchinare lui Blaga, Imnele Transilvaniei, ca repere ale unei Geografii intime, in care Petre Curticapean isi defineste fara echivoc locul. Nu doar locul in afinitatile sale elective (intr-o descendenta a "poetului patimirii noastre”, Octavian Goga), ci si acel loc al nasterii, matrice a devenirii, cel in care se regaseste si la care se reintoarce mereu, ca la un izvor de apa vie. Apropierea de Lucian Blaga si Ioan Alexandru e transparenta, in interogatii care vin dinspre un acelasi flux al memoriei. Poet al Campiei, dar si poet al Transilvaniei, Petre Curticapean nu-si reprima elanurile patriotice, evocand/ invocand pe Petru Maior, Gheorghe Sincai, Avram Iancu. Cum aduce in teritoriul poeziei si locuri ale unor intalniri admirabile: Raciu, Targu-Mures, Mestera, Dulcea, Covasna, Arad, Vatra Dornei, ca repere ale regasirii. Conditia poetului/poeziei este obsesiva, intr-o retoric