Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregătiți banii! Primele calcule CU COSTUL ÎNCĂLZIRII: vine-o iarnă cu facturi mai mari

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 25 septembrie 2012 ·

Primele zile friguroase ale acestei toamne au adus și primele griji, în așteptarea unei ierni mai scumpe decât oricare de până acum. Prețul gazelor naturale, care a crescut recent cu 5% pentru populație și cu 10% pentru firme, se pregătește să dea o nouă gaură în buzunarele și așa peticite ale românilor. Sursa: Adi Pîclişan

Dacă în blocurile racordate la rețeaua centralizată de încălzire lumea îngheață deocamdată de frig, pentru că nu s-a dat drumul încă la sistem, cei cu centrale de apartament pot simți de pe acum binefacerile ultimelor scumpiri.

Pentru un apartament de trei camere, unde consumul mediu pe timp de iarnă este de circa 8-10 metri cubi de gaze pe zi, în cele patru luni friguroase (noiembrie – februarie) se plăteau până acum circa 250-300 de lei pe lună, în total între 1.000 și 1.200 de lei în toată perioada.

De acum, iarna va costa 1.100 – 1.300 de lei, dacă luăm în calcul faptul că scumpirea se aplică și pentru lunile septembrie și octombrie, când consumul e ceva mai mic. La fel se întâmplă și în cazul apartamentelor mai mici, evident la o scară mai mică a prețului. Este și cazul celor care, deși au încălzire centralizată, folosesc și aragazul, din cauza costurilor mai mici sau a ineficienței caloriferelor.

Mangalia, polul frigului în calorifere

Pentru cei care sunt conectați la încălzirea centralizată, lucrurile sunt încă neclare. În unele orașe se vorbește deja de scumpiri, neputând fi suportate și în acest an subvențiile de la bugetul local, în condițiile creșterii cu 10% a prețului gazelor. Cel mai grav caz pare să fie, la fel ca și anul trecut, cel din Mangalia, unde Primăria și Consiliul Local încearcă să preia termoficarea orașului de la firma Callatis Therm, după ce aceasta a obținut în instanță creșterea prețului gigacaloriei de la 462 de lei până la 670 de lei. Dintre marile orașe, discuții despre

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 3 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Mesajul lui Florin Piersic după moartea lui Gabriel Cotabiţă: Dragul meu prieten Gabi Cotabiţă, te voi iubi mereu, Omule

Mediafax acum 4 ore
Actorul Florin Piersic a trimis un mesaj public imediat după ce a aflat de decesul lui Gabriel Cotabiţă. Pe tine dragul meu prieten te-au chemat îngerii, te voi iubi mereu, Omule, a scris Piersic. Solistul Gabriel Cotabiţă a murit la vârsta de 69 de

Andy Murray îl va antrena pe fostul său rival Novak Djokovic la Australian Open în 2025

Mediafax acum o ora
Andy Murray îl va antrena pe Novak Djokovic la Australian Open în 2025. De asemenea, cei doi vor lucra împreună în extrasezon. Acesta va fi primul rol de antrenor al lui Murray de la retragerea din activitatea de jucător.

Putin anulează datoriile financiare ale soldaţilor ruși care se angajează să lupte cel puțin un an în Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care soldaţii care semnează cu Ministerul Apărării un contract pentru a lupta pe frontul din Ucraina vor fi scutiţi de datoriile financiare acumulate.

AUR depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, reclamând „nereguli în secţiile de votare din diaspora” şi susţinând că se „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”

News.ro acum o ora
AUR va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe Luminiţa Odobescu pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Formaţiunea consideră că sistemul „pregăteşte o fraudare masivă a alegerilor prezidenţiale”. „Acest l

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Benjamin Netanyahu trebuie arestat, avertizează șeful diplomației europene: „Nu e antisemitism"

Ziare.com acum 2 ore
Josep Borrell, șeful diplomației europene, a transmis în ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, că statele UE au obligaţia să pună în aplicare mandatele de arestare emise joi, de Curtea Penală Internaţională (CPI), pe numele premierului israelian Benjamin N

R. Moldova: Premierul Recean îndeamnă cetăţenii români să voteze: “Să meargă neapărat” / Pe teritoriul Republicii Moldova sunt 59 de secţii de votare pentru alegerile prezidenţiale din România

News.ro acum 3 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe moldovenii care deţin şi cetăţenia română să voteze neapărat la alegerile prezidenţiale din România. „Vreau să invit toţi cetăţenii români din Republica Moldova să meargă neapărat s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 200.000 de români din străinătate au votat până la ora 21.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră aproape 260.000 de persoane

News.ro acum 19 minute
Peste 200.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până sâmbătă, la ora 21.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de aproape 260.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 206.233 de persoane au votat

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Vremea

București
acum

sâm.

2°/7°
dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°