Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţia cercetează pe toată lumea Angajaţii lui Oiţă au tras după hoţii de carburant

Publicat in Ziua Constanta, marți 25 septembrie 2012 ·

Mai multe persoane, printre acestea numărându-se şi agenţi de pază din cadrul SC Save & Self Security SRL, au ajuns în atenţia poliţiştilor constănţeni, după ce au fost implicate într-un scandal desprins parcă din filmele de acţiune. Din primele informaţii reiese că hoţii au vrut să fure produs petrolier dintr-un tren, însă au fost prinşi în fapt de paznici.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa susţin că, ieri dimineaţă, la ora 02.30, poliţiştii din Ovidiu au fost sesizaţi prin Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, cu privire la faptul că, în apropiere de staţia C.F. Poarta Albă, între agenţii de pază aparţinând unei societăţi private de profil, ce asigurau paza transporturilor CFR, pe ruta Năvodari - Poarta Albă, şi doi tineri a izbucnit un conflict spontan. „Din primele verificări efectuate în cauză s-a stabilit că, după un schimb de replici între cei doi tineri şi agenţii de pază, au încercat să părăsească locul faptei cu un autoturism, agenţii de pază pornind în urmărirea acestora. În momentul în care au ajuns în localitatea Culmea, în sprijinul părţilor implicate au venit mai multe persoane. În timpul incidentului agenţii de pază au folosit armamentul din dotare (nr. pistol cu bile), astfel că în urma acestui eveniment la Urgenţa Spitalului Judeţean Constanţa au ajuns B.G., de 28 de ani, din localitatea Culmea şi U.I., de 21 de ani, din Poarta Albă", conform IPJ Constanţa. În prezent, poliţiştii desfăşoară activităţi de investigare în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment, identificarea tuturor participanţilor şi luarea măsurilor legale ce se impun. De asemenea, oamenii legii încearcă să stabilească numărul, identităţile celor implicaţi în scandal dar şi gradul lor de participare. În ceea ce-i priveşte pe agenţii de pază a SC Save & Self Security SRL, unitate co

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 7 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Dosar penal la Gorj, după ce subiectele proba de matematică a Evaluării Naţionale au apărut public

Mediafax acum 8 ore
Poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Târgu Jiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la o şcoală din Târgu Jiu a avut loc un incident, pe timpul desfăşurării probei scrise la matematică, din cadrul Evaluării Naţionale. „Din primele

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 8 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 6 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 8 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 7 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 6 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum 10 ore
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

19°
vin.

19°/31°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/34°
Constanta
acum

16°
vin.

16°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/31°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°