Steaua - Rapid pe fostul "23 August", înainte de Revoluţie, avea farmecul lui. Nu erau mari coregrafii, nu existau torţe, se arunca spre teren cu suluri de hârtie şi se striga din tot sufletul pentru echipa favorită. Erau vreo 80-90.000 de oameni la celebrele cuplaje, dar aici intrau şi susţinători ai lui Dinamo şi fani, mai puţin ce-i drept, ai Sportului Studenţesc. Lumea s-a schimbat în douăzeci şi ceva de ani. Avem stadion modern, cu acoperiş, de puţin timp şi cu un gazon excelent, scaune colorate, acustică de nota 10. Mai e nevoie doar de un repertoriu civilizat al galeriilor, peste ce auzim de ani buni, cu "ue" şi cu înjurături. Dar suntem la fotbal până la urmă, se acceptă şi aşa ceva, vrând-nevrând, în măsura în care acestea nu devin exagerate. Am constatat însă că "ue" Steaua şi "ue" Rapid sunt printre puţinele cuvinte cunoscute de cele două galerii, iar ele sunt repetate obsesiv. Dacă asta înseamnă "coregrafie", atunci am ajuns rău de tot.
Rapidiştii au o cruce mare vişinie pe nişte tricouri albe, măcar pentru crucea asta ar fi trebuit să o lase mai moale cu "urările". "Spectacolul" grotesc continuă şi când ies cele două echipe la încălzire. Puţine scandări pentru formaţia favorită în oceanul de jigniri. Mai tare cântă crainicul la staţie, iar el nu înjură, doar incită.
Paradoxal, cu 15 minute înainte de începutul meciului, galeria Rapidului (cam 2.500 de oameni) domină câteva zeci de secunde fondul sonor. Şi chiar cu încurajări la adresa propriei echipe! Oricum, ca să învăţăm să ne susţinem echipa favorită mai mult decât o înjurăm pe cea adversă, ar trebui să ne mai naştem o dată.
"Avem dovada deasupra noastră că Poliţia franceză îşi face datoria", banner afişat de suporterii stelişti
Steaua - Rapid pe fostul "23 August", înainte de Revoluţie, avea farmecul lui. Nu erau mari coregrafii, nu existau torţe, se arunca spre t
