E ora 15.00, când angajaţii Oltchim ies din schimb, scurgându-se leneş pe poarta Combinatului, toropiţi de soarele unei zile călduroase de toamnă. Sunt doar 100 de muncitori, care vin doar pentru a asigura conservarea combinatului. În schimburile doi şi trei lucrează doar câte 15 oameni pe întreaga platformă. Doar o parte din firmele externalizate din afara platformei combinatului mai lucrează de-adevăratelea. Oamenii, îmbrăcaţi ponosit, nu diferă mult de imaginea şablon a muncitorului comunist, mulţi cu pantaloni de stofă şi cămaşă, doamnele cu rochie şi fiecare cu sacoşa în mână sau traista pe umăr.
Intru în dialog cu ei ca să văd starea de spirit legată de poticnirea, din nou, a procesului de privatizare, din cauza lui Dan Diaconescu. Mircea (electrician) stă la o masă într-o cârciumă de lângă combinat şi bea o bere cu un amic: „Băiatul bun a fost Diaconescu că a vrut să salveze Oltchimul şi Ponta tot la fel, că şi el s-a luptat să facă o privatizare bună, frumoasă. Capital politic e şi normal că-şi va face, dar nu şi l-a făcut decoamdată, că dacă nu o să aducă banii, nu o să mai aibă capital politic deloc. Dar chestia e să se documenteze".
Şi Benni, un muncitor care iese cu privirea în pământ pe poarta Oltchimului, crede în profetul OTV: „Nu îl primea comisia în faţa ei fără să aibă o garanţie, că doar nu se cumpără o maşină mică, ci un combinat chimic. Vulpescu când a spus că a garantat, că are hârtie prin care a demonstrat că are banii, cum l-a băgat la licitaţie. E posibil ca Dan Diaconescu să aibă banii. Dar Ponta nu mai vrea să dea banii la salariaţi. Aşa a zis ministrul Economiei. Atunci, înseamnă că Vulpescu n-are nici o putere". Mă intersectez cu un pâlc de muncitoare, care şuşotesc diverse, ca nişte gospodine vesele. Simona, muncitoare la Oltchim, recunoaşte că avea speranţe: „Peste weekend, majoritatea aşteptau, toată speranţa era