Longevitatea eunucilor o depăşea considerabil pe aceea a bărbaţilor necastraţi de la Curtea imperială din Coreea, potrivit unui studiu publicat în Statele Unite, ai cărui autori cred că hormonii masculini cauzează o scădere a duratei de viaţă, informează AFP.
"Această descoperire aduce un indiciu important pentru a înţelege motivele care stau la baza diferenţelor dintre speranţa de viaţă a bărbaţilor şi a femeilor", afirmă Kyung-Jin Min, de la Universitatea Inha din Coreea de Sud, principalul autor al acestui studiu, publicat, marţi, în revista Current Biology.
Cercetătorii au examinat arhivele genealogice ale membrilor de la curtea imperială coreeană din dinastia Chosun, între anii 1392 şi 1910.
Ei au descoperit că eunucii trăiau, în medie, până la vârsta de 70 de ani, cu 14-19 ani mai mult decât bărbaţii necastraţi.
Dintre cei 81 de eunuci studiaţi, trei au trăit până la 100 de ani şi chiar mai mult, fapt care este rar chiar şi în ţările dezvoltate din zilele noastre, afirmă autorii studiului.
O astfel de longevitate nu poate fi explicată doar prin confortul şi celelalte avantaje materiale pe care le confereau viaţa la palatul imperial, spun ei.
Aceiaşi cercetători au dezvăluit, totodată, că împăraţii şi membrii de sex masculin din familia imperială mureau adeseori destul de tineri, în jurul vârstei de 40 de ani.
Numeroase studii au evidenţiat o anumită relaţie între longevitate şi reproducţia la animale a căror viaţă a fost prelungită prin castrare, un procedeu care suprimă sursa producătoare de hormoni masculini.
La multe specii de mamifere, inclusiv la oameni, speranţa de viaţă este mai mică la masculi. Această diferenţă s-ar putea explica, printre altele, prin acţiunea hormonilor masculini asupra sistemului imunitar şi prin faptul că aceşti hormoni îi predispun pe bărbaţi la probleme cardiovasculare, afirmă