Necazul cel mai mare, in momentul cand iei cu asalt haznaua bucuros ca, fara contributia ta, omenirea ar fi mai searbada - caci ce plictiseala poate fi mai mare decat acelasi peisaj, zugravit intr-o culoare cacanie! - este ca daca n-ai echipament adecvat, ai soarta poetului. Adica te confunzi cu natura.
In momentul cand politicienii, fie ca se revendica din familia dreptei proaspete, o nada numai buna de inghitit de invalizii ratiunii, fie ca sunt purtatori de drapel ai coalitiei bunului-simt, alta gaselnita cu care-si ung bubele degeaba romanii, isi imagineaza ca functiunea lor sanitara este evidenta, sunt convinsi ca nu mananca din hazna.
Doar ca in razboiul politic din Romania - poate si la altii, dar ma inconjor de patriotism local cu duiosia unui glont care se infinge intr-un bloc de gheata - pe masura ce scormonesti mai adanc, exista riscul ca straturile civilizatiei sa-ti arate ca esti croit din acelasi aluat cu adversarii politici.
Caci de cand observam, adulmecam, belim ochii la spectacol si glasuim (mai rar, tot mai rar) spre ei, domnitorii si supusii lor apropiati, nu am remarcat vreo deosebire fundamentala intre programe.
Numai asemanari. Toti ne vor binele, toti mor de grija natiunii, toti si-ar vinde mamele ca sa avem bucate ieftine si fara conservanti, medicamente si scoli curate. Iar in ceea ce priveste afacerile nu exista doctrina. In momentul cand un politician iese la rampa cu acuzatii la adresa adversarilor sai paseste cu mare grija, sa nu cumva sa produca victime colaterale printre ai sai.
Noroc cu presa, care inghite orice si este prea flamanda (la propriu) si prea satula de bogatia celor carora le infinge microfonul in buze incat sa-si pericliteze sansa de a nu supara pe nimeni prea tare.
In unele redactii de televiziune, sefii au liste cu intangibili, si nu de dragul progr