- un dialog cu antropologul Bogdan IANCU -

E anxietatea o boală a societăţilor vestice, cu o tradiţie a capitalismului şi a tiraniei succesului?

Nu cred că singurele societăţi care generează anxietăţi sînt cele vestice, dar cred că „tirania succesului“ individual este o componentă culturală definitorie pentru capitalismul ultimelor decenii, generatoare de – să le spunem generic – anxietăţi şi uneori chiar de boli specifice în rîndul celor pe care literatura anglo-saxonă i-a indexat ca white-collar proletariat („proletariatul gulerelor albe“), angajaţi ai corporaţiilor şi nu numai. Tot în ultimele decenii, apariţia doctrinelor flexibilităţii a generat transformări ale rutinei muncii şi ale sensurilor de percepţie a timpului, pe scurt: indivizii au început să se confrunte din ce în ce mai mult cu impredictibilitatea şi instabilitatea.

Cum au influenţat cei 50 de ani de comunism felul în care înţelegem azi anxietatea şi o tratăm (sau nu)?

Ca să putem face o comparaţie, ar trebui să avem date despre anxietatea/anxietăţile (pentru a fi mai clar: mă raportez la anxietate ca la un fenomen în proximitatea angoasei) „specifice“ perioadei socialiste. Cred că ceea ce s-a schimbat cu adevărat într-un plan general este sursa acestor dezechilibre psihice şi modalităţile de tratare a lor. Polii în jurul cărora gravitează principalele transformări – dacă discutăm despre surse de anxietate – sînt munca şi consumul: corporatizarea şi flexibilizarea muncii, după etatizarea din perioada socialistă (teoretizată de Katherine Verdery) şi „tirania“ hiperconsumului, după economia de penurie. O descriere precisă o găsim în versurile lui Cheloo: „Cheltuim bani pe care nu i-am muncit încă / Cînd o să-i dăm înapoi n-o să ne mai ajungă“. Modalităţile de tratare par să se plaseze mai degrabă în zona opţiunilor extreme: unii – dacă îşi permit (a se citi: au reuşit să acum