Doctor in drept constitutional si profesor de stiinte politice, Radu Carp spune ca intentiile lui Victor Ponta si Crin Antonescu de a boicota intalnirile oficiale la care participa presedintele Romaniei sau de a nu-i recunoaste acestuia calitatea de sef al statului nu fac decat sa scada legitimitatea Guvernului si a Senatului.
Radu Carp a comentat pentru Ziare.com ezitarile premierului Victor Ponta de a participa la sedintele CSAT.
"Este exact ce s-a intamplat in Parlament cand s-a citit decizia Curtii Constitutionale privind invalidarea referendumului. De fapt, vrem, dar nu e bine sa recunoastem pentru electoratul nostru ca vrem. Si atunci se introduc tot felul de stratageme care, de fapt, n-au nicio acoperire in regulile de functionare a democratiei
Deciziile CSAT sunt obligatorii. Daca se ia o decizie care are relevanta si pe linie guvernamentala, atunci Victor Ponta va trebui sa o aplice. Caracterul de obligativitate al deciziilor CSAT este cunoscut foarte bine de prim-ministrul Ponta si el stie ca, in absenta sa, se pot lua orice fel de decizii si intelege ca trebuie sa se supuna acelor decizii.
Insa, din punct de vedere electoral, nu da bine sa stai la aceeasi masa cu Traian Basescu", a spus Carp.
Ponta spune ca nu stie daca merge la CSAT
La sfarsitul lunii iulie, premierul declara ca, in ipoteza in care Traian Basescu va reveni la Cotroceni, el nu va mai merge la nicio intalnire CSAT. "Nu se discuta mare lucru in CSAT, intrucat domnul Basescu vorbeste singur", spunea Ponta. La inceputul acestei saptamani, Ponta s-a mai razgandit putin, afirmand ca nu stie daca va merge la intrunirea CSAT de joi, "intrucat am fost informat tarziu". Miercuri dupa-amiaza, Guvernul a trimis un comunicat de presa prin care anunta prezenta prim-ministrului la sedinta CSAT.
"Dimineata spune ca vrea sa