Secretarul american de Stat Hillary Clinton a cerut miercuri Consiliului de Securitate al ONU să "încerce încă o dată" să găsească un acord în privinţa dosarului sirian, relatează AFP, citată de Mediafax.
"În timp ce atrocităţile cresc, Consiliul de Securitate rămâne paralizat şi cer insistent să încercăm încă o dată să găsim un mijloc de a avansa "către un acord, "pentru a pune capăt violenţei din Siria şi a evita consecinţele" asupra ţărilor vecine, a declarat ea în timpul unei reuniuni ministeriale a Consiliului.
Rusia şi China au blocat de trei ori tentativele occidentale de exercitare de presiuni asupra preşedintelui Bashar al-Assad.
Ministrul francez de Externe, Laurent Fabius, a deplâns la rândul său faptul că "pentru moment nu suntem capabili să aducem un răspuns" crizei siriene, reafirmând că preşedintele sirian "trebuie să plece". Fabius a cerut Consiliului să-şi exprime "deplina încredere" în mediatorul Lakhdar Brahimi şi a avertizat asupra unei "explozii a Siriei care ar fi dramatică".
Secretarul general al Ligii Arabe, Nabil al-Arabi, şi-a exprimat regretul "încă o dată că, din nefericire, Consiliul de Securitate a eşuat în realizarea obiectivelor sale din cauza dezacordurilor din cadrul P5", grup care reuneşte cei cinci membri permanenţi ai Consiliului.
Ca răspuns, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a reafirmat poziţia Moscovei de "neingerinţă în afacerile interne" ale statelor.
Lavrov a atribuit "o parte importantă a responsabilităţii" pentru violenţele din Siria ţărilor care susţin opoziţia armată siriană şi o incită, potrivit lor, să continue să susţină lupta. El a considerat contradictoriu faptul că aceste ţări îi cer Guvernului sirian o "capitulare fără condiţii".
Comunitatea internaţională "trebuie să găsească un răspuns comun" la criza siriană, a declarat ministrul german de Externe, Guido Westerwell